Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portul şi cântecul din Mărginime îşi dau întâlnire la Sălişte

Publicat in Tribuna, vineri 27 decembrie 2013 ·

de Sorana MAIER

27 decembrie 2013 21:40

2 vizualizari

A-A+ Una dintre cele mai mari sărbători din Mărginimea Sibiului, Întâlnirea Cetelor de Juni, are loc astăzi în Sălişte, capitala spirituală a Măr­ginimii.

Junii şi junesele vor îm­brăca hainele populare şi vor oferi o adevărată paradă a obiceiurilor, a cântecelor şi jocului românesc.

La ora 11 este programată primirea invitaţilor în sala de şedinţe a Primăriei oraşului Sălişte, urmând ca la ora 12 să aibă loc Întâlnirea Cetelor de Juni în piaţa din centrul oraşului.

Spectacolul va fi completat de Pluguşorul prezentat de elevii Liceului Tehnologic "Ioan Lupaş" din Sălişte.

Primarul oraşului Sălişte, oficialităţi judeţene şi oaspeţi din judeţ şi nu numai vor fi prezenţi la manifestările de astăzi. Şi pentru că vremea se anunţă una neobişnuit de caldă pentru această perioa­dă, cu siguranţă şi numărul turiştilor care vor merge la Sălişte să vadă Întâlnirea Junilor va fi mai mare decât în alţi ani.

Această tradiţie este una dintre cele mai bine păstrate obiceiuri ale zonei şi datează din anul 1906.. de Sorana MAIER

27 decembrie 2013 21:40

2 vizualizari

A-A+ Una dintre cele mai mari sărbători din Mărginimea Sibiului, Întâlnirea Cetelor de Juni, are loc astăzi în Sălişte, capitala spirituală a Măr­ginimii.

Junii şi junesele vor îm­brăca hainele populare şi vor oferi o adevărată paradă a obiceiurilor, a cântecelor şi jocului românesc.

La ora 11 este programată primirea invitaţilor în sala de şedinţe a Primăriei oraşului Sălişte, urmând ca la ora 12 să aibă loc Întâlnirea Cetelor de Juni în piaţa din centrul oraşului.

Spectacolul va fi completat de Pluguşorul prezentat de elevii Liceului Tehnologic "Ioan Lupaş" din Sălişte.

Primarul oraşului Sălişte, oficialităţi judeţene şi oaspeţi din judeţ şi nu numai vor fi prezenţi la manifestări

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu la un magazin de pe Şoseaua Virtuţii din București. Focul s-a extins și la un hotel / Zeci de persoane evacuate

HotNews acum 26 minute
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la un magazin situat pe Şoseaua Virtuţii, care s-a propagat și la faţada şi terasa unui hotelul aflat în apropiere, unde a pătruns fumul, atât pe casa scării, cât şi în camere, anunță ISUBIF. Potrivit ISUBIF,

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 40 minute
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum o ora
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 45 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 10 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°