Îmbrăcată într-o rochie albă cu pietre semipreţioase, Elena Udrea a serbat joi “schimbarea prefixului”, adică împlinirea vârstei de 40 de ani, într-un local din nordul Bucureştiului. La petrecere a participat şi familia Băsescu.
“Este mai multă emoţie când te gândeşti decât când trăieşti efectiv această zi. M-am uitat astă-seară în oglindă, m-am uitat de dimineaţă, nu s-a schimbat mare lucru”, a declarat Elena Udrea, la începutul chefului, citată de România TV.
“Am vrut ca petrecerea să fie pe măsura ocaziei. Am spus că e probabil ultima mare aniversare pe care o s-o fac, la 50 de ani nu mai fac nici o întâlnire şi am preferat să fie ceva mai elegant”, a explicat democrat-liberala. În jurul orei 22.00, la petrecere au sosit Elena Băsescu şi soţul ei, împreună cu micuţa Sofia Anais.
Puţin mai târziu au ajuns şi preşedintele Traian Băsescu şi soţia lui, Maria. De la ultima aniversare, Elena Udrea a divorţat de Dorin Cocoş, a slăbit, şi-a schimbat lookul şi spune că nu regretă nimic din tot ce a făcut până acum şi că este gata să ia viaţa de la început.