Sărbătorile au fost triste pentru Roxana Sârbu (28 de ani), care se află în plin război cu fostul iubit pentru custodia fiicei lor, Oana (5 ani). Cântăreaţa e mâhnită tare că nu şi-a putut vedea fetiţa de Crăciun din cauză că Marcel Sârbu (46 de ani) a luat-o pe micuţă şi duşi au fost.
Războiul dintre Roxana şi Marcel Sârbu a privat-o pe fetiţa lor de atmosfera unui Crăciun fericit alături de ambii părinţi, aşa cum îşi doresc toţi copiii.
Ba chiar săptămâna trecută, Roxana şi Marcel şi-au dat întâlnire la un mediator autorizat pentru a stabili programul de Sărbători al fetiţei.
După mai bine de cinci ore de discuţii, întâlnirea s-a încheiat fără un rezultat mulţumitor. Aşa se face că Roxana, deşi a sperat până în ultima clipă că va fi alături de fetiţa ei de Crăciun, nu a reuşit nici să o vadă şi nici să-i vorbească. Se judecă de doi ani pentru copil
După doi ani de procese, solista încă mai speră că justiţia va pune capăt coşmarului pe care îl trăieşte. Ea i-a pregătit fetiţei sale mai multe cadouri, dar pe care nu a reuşit să i le ofere.
“Pentru mine nu există Sărbători. Într-o zi se va face dreptate. Sunt încrezătoare. Am fost la el acasă şi nu erau acolo. N-am putut să-mi văd copilul, deşi este stabilită custodie comună, iar instanţa a hotărât printr-o ordonanţă preşedinţială ca domiciliul fetiţei să fie la mine până la finalizarea procesului”, a declarat cântăreaţa pentru Libertatea.