Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul Enel de Sarbatori

Publicat in Timis Online, vineri 27 decembrie 2013 ·

Scris de B.A.M - În perioada sărbătorilor de iarnă, punctele Enel din judeţul Timiş vor fi închise în zilele de 1 şi 2 ianuarie 2014, care au fost declarate zile liberele legale.

În celelalte zile, Punctele Enel vor funcţiona după programul obişnuit. Astfel, în zilele de 30 şi 31 decembrie 2013, respectiv 3 ianuarie 2014, programul de funcţionare este de la ora 8 la ora 16.

Clienţii Enel Energie, care doresc să îşi achite factura de energie electrică în această perioadă, pot utiliza modalităţile alternative de plată. Prin numerar în magazinele care au afişată sigla Pay Point sau Payzone, benzinăriile OMV, prin Westaco, automatele de încasare ROBO ale BRD Groupe Societe Generale, BNA ale Unicredit Ţiriac, Rompay, băncile partenere.

La bancomatele Banca Comercială Română, Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale, CEC Bank, ING Bank, UniCredit Ţiriac Bank (folosind orice card bancar), Piraeus Bank Romania, Bancpost, Banca Transilvania, Garanti Bank, RIB – Romanian International Bank, Raiffeisen Bank.

Prin debit direct la ING Bank, Banca Comercială Română, Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale, CEC Bank, Piraeus Bank Romania, Banca Italo Romena, OTP Bank, Raiffeisen Bank, Alpha Bank, Bancpost, Banca Transilvania, Unicredit Ţiriac Bank.

Sau prin Internet folosind Fastbanking – Bancpost, Click 24 Banking – BCR, BRD-Net şi BRD@ffice – BRD, Internet Banking – CEC Bank, Citibank Online – Citibank, Home Bank – ING Bank, Online Banking şi BusinessNet – Unicredit Ţiriac Bank, Raiffeisen Online – Raiffeisen Bank, Piraeus Online Banking – Piraeus Bank Romania, Banca Transilvania, Alpha Bank, INTESA SANPAOLO Bank prin intermediul noii aplicaţii de Internet Banking I-B@nk, Garanti Bank.

De asemenea, facturile Enel pot fi plătite şi prin virament bancar la Citibank, Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe Societe

Articolul in Timis Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 49 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 36 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 29 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 55 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 29 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 41 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°