Regimul Bashar al-Assad a negat orice implicare în atentatul comis vineri la Beirut în care a fost omorât un fost ministru libanez critic al Siriei, relatează AFP.
"Aceste acuzaţii arbitrare şi lipsite de discernământ nu fac decât să amplifice aversiunile politice", a reacţionat ministrul sirian al Informaţiilor, Omran al-Zohbi, citat de agenţia oficială Sana.
Fostul premier libanez Fuad Siniora a atribuit Siriei atentatul comis vineri la Beirut. La rândul său, Saad Hariri, liderul coaliţiei libaneze ostile regimului sirian, a atribuit mişcării şiite Hezbollah atentatul comis vineri la Beirut în care a murit unul dintre consilierii săi, Mohammad Chatah. Mişcarea şiită libaneză, care susţine regimul din Siria vecină, a respins implicarea în atacul terorist.
Un consilier al lui Saad Hariri, Mohammad Chatah, a fost ucis vineri într-un atentat comis la Beirut. Bilanţul atentatului este cel puţin cinci morţi şi 15 răniţi aflaţi în stare critică.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi confruntări între grupuri insurgente afiliate opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit diverselor estimări, între 100.000 şi 120.000 de morţi.
Regimul Bashar al-Assad a negat orice implicare în atentatul comis vineri la Beirut în care a fost omorât un fost ministru libanez critic al Siriei, relatează AFP.
"Aceste acuzaţii arbitrare şi lipsite de discernământ nu fac decât să amplifice aversiunile politice", a reacţionat ministrul sirian al Informaţiilor, Omran al-Zohbi, citat de agenţia oficială Sana.
Fostul premier libanez Fuad Siniora a atribuit Siriei atentatul comis vineri la Beirut. La rândul său, Saad Hariri, liderul coaliţiei libaneze ostile regimului sirian, a atribuit mişcării şiite Hezbollah atentatul comis vineri la Beirut în