De câte ori nu ne-am imaginat ce este de cealaltă parte a globului pământesc? Pentru Constanţa, răspunsul este de acum cunoscut. Graţie experţilor de la Direcţia Hidrografică Maritimă, am aflat locul situat la exact 180 grade pe scoarţa terestră faţă de Constanţa.
Calculul făcut de specialişti are ca punct de plecare Cazinoul din Constanţa, la aproximativ 700 metri în larg.
O călătorie care ar trece exact prin centrul Pământului s-ar sfârşi în emisfera sudică a Oceanului Pacific. Constanţa de la Antipozi sau „Anti-Constanţa“ are coordonatele 44°10′Sud şi 151°50′ Vest. Punctul este situat la o distanţă de 2.735 kilometri de Wellington, capitala Noii Zeelande, ţară care la rândul său se află la circa 2.000 kilometri de Australia.
Cel mai apropiat punct de uscat îl reprezintă Insulele Chatham din Noua Zeelandă, un paradis natural situat la o distanţă de 1.938 kilometri. Arhipelagul se află exact la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Sud, având coordonatele 43°53′ Sud şi 176°31′ Vest.
În limbajul indigen, insulele se cheamă Wharekauri (în Mãori) sau Rekohu (în Moriori), însemnând „Soare ceţos“.
Arhipelagul Chatham este format din 11 insule întinse pe o rază de 40 kilometri. Principalul oraş este Waitangi. În arhipelagul cu o suprafaţă totală de aproape 1.000 kilometri pătraţi trăiesc 600 locuitori. Ei se ocupă cu agricultura, pescuitul şi turismul.
Numele i-a fost dat de prima navă europeană, HMS Chatham, care a descoperit locul în anul 1791. Se întâmpla în timpul expediţiei britanice Vancouver, conduse de căpitanul George Vancouver. În drum spre Tahiti, în noiembrie 1791, echipajul de exploratori au călcat pe insulă.
În Insulele Chatham este deja mâine, fusul orar fiind decalat cu 12 ore şi 15 minute faţă de România.
Vă mai recomandăm
FOTO Un astronaut a fotografiat Constanţa de pe Staţia Spaţială Internaţ