Crăciunul este sărbătoarea familiei. Se fac cumpărăturile, se pregăteşte mâncarea, se fierb sarmalele şi se pun cozonacii la cuptor. Apoi toată familia se aşează la mesă. Există însă şi oameni singuri, pentru care sărbătoarea nu e decât o zi ca oricare alta. Pentru oamenii străzii, acasă de Crăciun înseamnă o bancă din parc sau o cutie de carton.
"Îmi vine să plâng, îmi vine să plâng, lăsaţi-mă. Şi dacă Dumnezeu vrea să mă ia i-aş mulţumi din suflet", spune Arpad Adam care îşi petrece Crăciunul sub cerul liber de 20 de ani.
Prieteni de când se știu, Arpad și Ioan, se sprijină indiferent ce s-ar întâmpla. Arpad e aproape orb, iar Ioan abia se ține pe picioare. Îşi ptrec timpul prin Parcul Mare din Cluj-Napoca, unde trecătorii le mai dau câte un ban. Pentru ei, sărbătorile de iarnă nu înseamnă o masă caldă împreună cu familia, un brad luminos și nici speranța unui an mai bun.
"Dorm prin parcuri, prin ganguri, pe străzi, unde mă apucă seara. Din 1994. Cum mă vedeţi îmbrăcat, aşa am plecat sub cerul liber, în 1994", spune Arpad.
De aproape 20 de ani, cei doi își petrec sărbătorile împreună, pe unde apucă, și împart o felie de pâine. Despre Crăciunul trecut, Arpad spune doar atât. "A fos negru. Negru. M-am plimbat toată noaptea, n-am avut o ţigară, o felie de pâine".
Despre ultimul Crăciun frumos, acesta îşi aminteşte cu lacrimi în ochi. "Atunci s-a născut prima mea fetiţă. A fost cea mai mare bucurie. Aveam cărucior, aveam salariu de 4.500 de lei", spune el
Tremurând de frig, nemîncaţi şi cu mâinile îngheţate, cei doi au totuşi un gând bun pentru toată lumea. Din sufletul lor necăjit ei urează tuturor un Crăciun fericit şi La mulţi ani!
