Preotul Ioan Iovănel a aranjat o bisericuţă cochetă într-un garaj. A muncit cot la cot cu enoriaşii şi a modernizat lăcaşul care a devenit sufletul celui mai mare cartier craiovean.
Pe strada Craioveşti, din cartierul craiovean Craioviţa, se găseşte Biserica Sfântul Apostol Andrei. Mica biserică este, de fapt, un fost garaj transformat în lăcaş de cult, dar oamenii din cartier spun că aici se simt cel mai aproape de Dumnezeu.
Preotul Ioan Iovănel (61 de ani), cel care slujeşte la biserica din garaj, le vorbeşte oamenilor clar, fără teorii complicate şi întotdeauna spune lucrurilor pe nume. Este un om care l-a descoperit pe Dumnezeu, iar acum îi ajută şi pe alţii să-l găsească şi să-l înţeleagă. Părintele Iovănel a ales calea preoţiei în urmă cu 13 ani. Până atunci, a fost şeful formaţiei Condor din Craiova, iar ani la rând a cântat la clape alături de solista de muzică populară Neta Soare.
„Nu regret absolut deloc alegerea făcută. Alături de bunul Dumnezeu mă simt cel mai bine, iar de fiecare dată am încercat să-i ajut pe oamenii care au intrat pe uşa bisericii. De şapte ani slujesc la biserica Sfântul Apostol Andrei din Craiova. Pentru mine este un loc sfânt şi niciodată nu l-am perceput ca pe un garaj“, spune Ioan Iovănel.
Până la venirea lui, lăcaşul de cult era aproape în paragină, iar puţini erau aceia care îi mai treceau pragul. Prima grijă a preotului Iovănel, de când a început să slujească la această biserică, a fost să o renoveze, să o facă să arate ca o biserică. După şapte ani, a reuşit să transforme garajul din cartierul Craioviţa într-o biserică îngrijită şi aranjată. Preotul spune că nu ar fi reuşit nimic dacă nu ar fi avut ajutorul oamenilor. „Eu mă bucur să văd că oamenii sunt aproape de Dumnezeu. Pentru mine, acest lucru este cel mai important. Nu contează unde slujeşti. Biserica există acum datorită lor