Protestele masive care au cuprins întreaga ţară începând cu 1 septembrie 2013, ca urmare a încercării guvernului Victor Ponta de a impune o lege cu dedicaţie pentru compania minieră Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), continuă şi astăzi, după 4 luni, în aproape fiecare sfârşit de săptămână, chiar dacă la o intensitate mai mică şi cu mesaje mult mai disipate. Este pentru prima oară în ultimii 24 de ani când pe stradă s-a născut o mişcare de protest autentică, nefinanţată politic şi nici întreţinută de vreun sindicat, foarte diferită, prin urmare, de toate protestele din ultimii ani. Spre deosebire de iarna anului 2012, când a izbucnit tot un protest autentic, dar care a fost politizat şi manipulat rapid către violenţă, toamna lui 2013 s-a aliniat mai degrabă mişcărilor de tip „occupy” şi „indignados” din Europa, SUA şi Turcia.

Chiar dacă efectele acestor proteste nu s-au făcut încă pe deplin văzute, cu excepţia contribuţiei, mai mult sau mai puţin semnificativă, la respingerea în Parlament a legii minelor (paravan pentru dedicaţia iniţială a Guvernului Ponta către RMGC), un lucru s-a schimbat. Analiştii de la Economist Intelligence Unit au plasat România în rândul ţărilor cu risc ridicat de revoltă în anul 2014.

România se află, astfel, în compania unor ţări precum Bulgaria, Ucraina, Turcia, Spania, Algeria, Belarus, Brazilia, Maroc, Moldova sau Mexic. Conform analiştilor unităţii speciale a publicaţiei The Economist, prima condiţie pentru apariţia unui protest masiv este stresul economic, însă aproape niciodată acesta nu este singura cauză. „Scăderile veniturilor şi şomajul ridicat nu sunt mereu urmate de proteste. Doar atunci când problemele economice sunt însoţite de alte elemente de vulnerabilitate există un risc crescut de instabilitate. Asemenea factori includ discrepanţele majore între venituri, proasta guvernare, nivelul scăzut al servicii