Motto:

„Taică-meu în primărie

Avea dreptul ca să intre cu căciula-n cap,

Obicei de pe moşie,

De la moşii şi strămoșii mei păstrat”. (Ioan Hagiu, Căciula)

Ca orice element al portului național, căciula de cârlan a devenit un accesoriu care se poartă cel mai des în perioada sărbătorilor de iarnă. Nu se găsește urător care să vină la casa gospodarilor cu capul gol, și dacă are o căciulă în cap, atunci și urătura pare mai răsunătoare. Puțini sunt cei care mai păstrează obiceiul de a purta o căciulă zi de zi, pentru că acum e altă modă. În perioada sovietică, însă, căciula țurcănească însemna un simbol al rezistenței și o sfidare adusă la adresa comuniștilor. Până și căciula lui Guguță a avut o dublă semnificație.

Pe Constantin Cojan din satul Colibași, raionul Cahul, l-am prins foarte ocupat. Abia de a găsit câteva minute să ne răspundă la întrebări. El este unul din foarte puținii meșteri populari din Republica Moldova care confecționează cojoace și căciuli din blană de miel. A moștenit meseria de la tatăl său, Stelian Cojan, care a terminat ucenicia la Galați în 1934. Stăpânul i-a dăruit un calapod pentru căciuli care este folosit și astăzi de fiul Constantin. Meșterul din Colibași confecționează căciulile la fel cum a învățat tatăl său acum 80 de ani. S-au schimbat doar tehnologiile de prelucrare a pielii de miel ce permit ca obiectul să reziste spălării cu mașina. Când i-am spus că astăzi căciulile nu mai sunt populare, el a ținut să ne contrazică. „Am fost la Chișinău și de Ziua Independenței, și de Ziua Vinului, iar la Ziua Orașului nu mai aveam căciuli. Cumpără toți, de la vlădică până la opincă. Mie mi se pare că are loc trezirea neamului”, ne spune Constantin, care se pregătea pentru o nouă expoziție în capitală.

Constantin Cojan

Pe de altă parte, meșterul popular Valentina Guțu din satul Gordineștii Noi,