Până să semneze cu ploieştenii antrenaţi de Cosmin Contra, Adrian Mutu practică şi meseria de impresar. Nu are licenţă de agent de jucători, însă asta nu-l împiedică să propună fotbalişti altor echipe.
"Briliantul" l-a luat sub aripa sa protectoare pe Alexandru Chiriţă, fiul fostului rapidist Daniel Chiriţă. În afară de Petrolul, surse din anturajul "câinilor" susţin că Mutu l-a recomandat pe tânărul de 17 ani şi lui Dinamo. Şefii din "Ştefan cel Mare" l-au trecut pe lista lor şi urmează să ia o decizie.
Fostul atacant al naţionalei s-a împrietenit cu Chiriţă junior la Ajaccio, unde Alex a dat probe de joc. Nu a semnat cu echipa franceză, însă calităţile sale au fost observate de ex-antrenorul Fabrizio Ravanelli.
Ulterior, după ce a ajuns la un acord de principiu cu Petrolul, Mutu l-a propus pe fiul lui Daniel Chiriţă şi la "găzari". Alex s-a antrenat cu Petrolul, însă nu a semnat un contract cu "lupii" lui Contra. Mai nou, fotbalistul ce evoluează pe postul de mijlocaş ofensiv şi al doilea atacant are şi varianta Dinamo.
Alexandru Chiriţă a mai dat probe de joc la AS Roma şi Zenit St. Petersburg. În România a jucat la Academia "Gheorghe Hagi", AFC Filipeştii de Pădure şi CS Ştefăneşti.
Până să semneze cu ploieştenii antrenaţi de Cosmin Contra, Adrian Mutu practică şi meseria de impresar. Nu are licenţă de agent de jucători, însă asta nu-l împiedică să propună fotbalişti altor echipe.
"Briliantul" l-a luat sub aripa sa protectoare pe Alexandru Chiriţă, fiul fostului rapidist Daniel Chiriţă. În afară de Petrolul, surse din anturajul "câinilor" susţin că Mutu l-a recomandat pe tânărul de 17 ani şi lui Dinamo. Şefii din "Ştefan cel Mare" l-au trecut pe lista lor şi urmează să ia o decizie.
Fostul atacant al naţionalei s-a împrietenit cu Chiriţă junior la Ajaccio, un