La summit-ul european din decembrie, liderul conservator britanic David Cameron i-a enervat pe partenerii săi, scrie Le Monde.
"David Cameron nu a făcut niciun comentariu, ci doar câteva remarci asupra unor chestiuni de traducere". Aşa a rezumat un lider european contribuţia prim-ministrului britanic la dezbaterea pe tema uniunii bancare în timpul Consiliului European din 19 şi 20 decembrie. Cum apărarea era pe ordinea de zi, el a sosit la Bruxelles satirizând orice idee de "armată europeană". "O dezbatere falsă", a replicat preşedintele francez Francois Hollande.
Relaţiile dintre Londra şi vecinii săi europeni nu încetează să se deterioreze. De când David Cameron a promis, în luna ianuarie, organizarea unui referendum cu privire la posibila ieşire a Regatului Unit din Uniunea Europeană la orizontul anului 2017, schimbul de opinii s-a transformat într-un dialog al surzilor. "Doar spunând Nu nu este o metodă eficientă de a te face ascultat", se plânge un înalt responsabil al Comisiei. Potrivit acestuia, "neputinţa" lui Cameron îi marginalizează ţara.
Nervozitatea recentă din jurul imigraţiei intra-europene provenind din ţările ultimului val de extindere, România şi Bulgaria, reflectă bine tensiunile actuale. Regatul Unit este ţara care a contribuit cel mai mult la extinderea Uniunii spre ţările din Est. Acest lucru nu-l împiedică pe Cameron să facă apel la restrângerea circulaţiei în interiorul Uniunii pentru a lupta contra "turismului social". Acest mesaj a fost repetat în marja ultimului summit al şefilor de stat şi de guvern, cu câteva zile înainte de deschiderea definitivă a frontierelor pentru cetăţenii români şi bulgari, la 1 ianuarie 2014.
David Cameron sugerează limitarea acestor mişcări migratorii. Regatul Unit se află deci într-o situaţie schizofrenică: este pentru extindere, dar contra liberei circulaţii, comentea