Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Număr record de turişti în Grecia: 17 milioane în primele zece luni

Publicat in Gandul, vineri 27 decembrie 2013 ·

Numărul turiştilor străini care au vizitat Grecia în primele zece luni ale anului a depăşit pentru prima oară în istoria ţării 17 milioane de persoane, iar pentru 2014 creşterea este aşteptată să continue, relatează Kathimerini.

Datele publicate de Banca Greciei arată că numărul turiştilor sosiţi din străinătate a crescut cu 15,5% în intervalul ianuarie-octombrie, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, la 17,08 milioane de persoane.

Recordul absolut al veniturilor din turism, înregistrat în 2008, urmează la rândul său să fie depăşit în acest an, având în vedere că în primele 10 luni încasările au atins 11,6 miliarde de euro, cu doar câteva milioane de euro sub cele din 2008.

Cea mai mare creştere a numărului de vizitatori străini a avut loc în cazul turiştilor din Rusia, de 55,2%, la 1,34 milioane de persoane. Sosirile din Statele Unite au avansat cu 29,2%, la 434.000 de persoane, iar cele din Franţa au crescut cu 18,4%, la 1,13 milioane. În privinţa turiştilor germani creşterea a fost de 7,6%, la 2,2 milioane, dar sosirile de vizitatori britanici s-au redus cu 4,6%, la 1,8 milioane.

În octombrie, numărul turiştilor străini a atins un nivel record pentru a 10-a lună a anului, cu o creştere de 18,1%, la 1,54 milioane de persoane.

Anul 2014 va fi mai bun atât în privinţa numărului de vizitatori, cât şi al veniturilor, potrivit estimărilor touroperatorilor, în timp ce operatorii aerieni au suplimentat numărul de locuri alocate Greciei, pentru anul viitor.

Preşedinţia elenă a Uniunii Europene, în prima jumătate a anului viitor, va contribui la publicitatea pozitivă a ţării, iar profesioniştii din turism spun că creşterea activităţilor poate fi împiedicată doar de revenirea instabilităţii politice.

Numărul turiştilor străini care au vizitat Grecia în primele zece luni ale anului a depăşit pentru prima oară în istoria ţ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de iarnă în zece judeţe / Sunt depuneri de zăpadă inclusiv pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3

G4Media acum o ora
Circulaţia se desfăşoară marţi dimineaţă în condiţii de iarnă pe drumurile din cele 10 judeţe pentru care a fost emis cod galben de ninsori – Argeş, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov (şi municipiul Bucureşti), Prahova, Olt şi

De ce se întâlnește președintele Ilie Bolojan cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea marți prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, de la preluarea mandatului. Evenimentul anual, dedicat dialogului dintre președinte și reprezentanții corpului dip

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Informări publice - 18 februarie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Anunţ public privind eliberarea autorizaţiei de construire Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov Judeţul Braşov anunţă următoarele: - Autorizaţia de construire nr. 529 din 03.12.2024; - Creşterea eficienţei energetice a clădirii Spitalului

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance

News.ro acum 3 ore
Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa, care va fi probabil foarte politizată, în spec

Ilie Bolojan a primit la Palatul Cotroceni o delegaţie a conducerii BNR, reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu. Întâlnirea, în contextul în care tabloul macroeconomic actual este dominat de riscuri şi incertitudini interne şi externe

News.ro acum 13 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit luni, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a conducerii Băncii Naţionale a României (BNR), reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu şi Viceguvernatorul Cosmin Marinescu. Întâlnirea a avut lo

Ministrul Finanţelor, întrebat despre Fondul de rezervă: Nu există / Avem banii pentru alegeri şi, într-adevăr, avem o sumă pentru forţă majoră, dar chiar o sumă mică / Ce spune despre deficit

News.ro acum 8 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă că Fondul de rezervă este mult mai mic decât în alţi ani, fiind cuprinse sume pentru alegeri şi ”o sumă mică” pentru forţa majoră. Ministrul afirmă că nu ne vom încadra în deficit de 7% ”dacă în fiecare zi

SUA şi Rusia se întâlnesc în Arabia Saudită pentru negocieri despre Ucraina, fără prezenţa Kievului

Mediafax acum 48 minute
Din partea Rusiei participă ministrul de externe Sergei Lavrov şi consilierul prezidenţial Yuri Ushakov, în timp ce delegaţia americană este condusă de secretarul de stat Marco Rubio, consilierul pentru securitate naţională Mike Waltz şi emisarul pe

SNSPA închide cazul profesorului Marius Pieleanu: Nu sunt probe care să ateste vinovăţia

Mediafax acum 11 ore
Comisia de Etică a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a hotărât, în unanimitate, în şedinţa organizată luni, să încheie procedurile aferente cazului referitor la profesorul Marius Pieleanu. Potrivit SNSPA, nu au fost ident

Lasconi îi cere lui Bolojan demiterea lui Hurezeanu: Faceţi ceva şi trimiteţi-l acasă

Mediafax acum 11 ore
„Oare ce blestem a căzut asupra României de avem parte la cârma ţării de mincinoşi şi de corupţi? Paradoxal, asta îmi întăreşte şi mai tare credinţa în Dumnezeu pentru că, totuşi, cu astfel de personaje de desene animate, România e pe harta lumii şi

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-7°
mar.

-7°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°