Într-o scurtă întrevedere cu presa locală, Paul Dinu, director general SDEE Târgovişte, a apreciat că anul 2013 a fost unul foarte dificil.
“Spun aceasta pentru că, iată, este primul an în care industria grea din judeţ a avut o perioadă de declin. Sperăm ca această perioadă să nu dureze pre mult. Este prima dată după foarte mulţi ani când cOs a lucrat cu intermitenţe, când combinatul de la Fieni a început să funcţioneze de la 1 august. Am avut şi rezultate deosebite. Suntem prima sucursală care a reuşit să implementeze un proiect pe fonduri europene. În momentul de faţă, investiţia este finalizată, este vorba despre un post de transformare-introducerea în sistemul automat de distribuţie urbană a trei puncte de alimentare, puncte care fac distribuţia în reţeaua de 6 kv. (…)
În altă ordine de idei, aş ruga populaţia, prin intermediul dumneavoastră, să aibă înţelegere în ceea ce priveşte eventualele întreruperi cu energie acum, în perioada sărbătorilor. Echipele noastre operative au program normal, am suspendat consemnul la domiciliu, deci programul va fi normal. Doar că am aprecia dacă populaţia ar înţelege să nu pună în funcţiune toate becurile ornamentale la care se adaugă, bineînţeles, ceilalţi consumatori casnici, în acelaşi timp. Ideal ar fi după ora 23.00, cu referire la ceea ce nu este absolut obligatoriu.
Sperăm să nu apară probleme deosebite şi să avem sărbători liniştite”, a precizat Paul
Dinu. Într-o scurtă întrevedere cu presa locală, Paul Dinu, director general SDEE Târgovişte, a apreciat că anul 2013 a fost unul foarte dificil.
“Spun aceasta pentru că, iată, este primul an în care industria grea din judeţ a avut o perioadă de declin. Sperăm ca această perioadă să nu dureze pre mult. Este prima dată după foarte mulţi ani când cOs a lucrat cu intermitenţe, când combinatul de la Fieni a început să funcţioneze de la 1 august. Am