Prim-ministrul României, Victor Ponta, a fost invitat de regele Mihai la castelul regal de la Săvârşin pentru a lua masa împreună, potrivit declaraţiei făcute de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Paladă, în cadrul unei emisiuni de televiziune.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Paladă, a declarat în cadrul unei emisiuni de la România TV că prezenţa liderului de la Palatul Victoria este un „gest de reverenţă în faţa unei asemenea personalităţi (n.r. – a regelui Mihai)”.
„Este un lucru foarte frumos ce se întâmplă în momentul de faţă. Este o însănătoşire a societăţii româneşti (...), un semn de normalitate la adresa uneia dintre cele mai importante personalităţi din România, un reper al României”, a punctat reprezentantul guvernamental subliniind normalitatea unei asemenea relaţii instituţionale.
Prim-ministrul Ponta a fost invitat în locul unde reprezentanţii familiei regale petrec sărbătorile de iarnă. Potrivit lui Mirel Paladă, liderul de la palatul Victoria l-a invitat în urmă cu câteva săptămâni pe regele Mihai la parada organizată în Bucureşti, cu ocazia zilei de naţionale de 1 decembrie, dar, din cauza vârstei, monarhul nu a putut asista.
Citeşte şi:
Daruri de la Regele Mihai I: familia regală a oferit sute de pachete oamenilor nevoiaşi din Săvârşin
Regele Mihai I şi familia acestuia le-au făcut un Crăciun mai fericit familiilor dintr-un sat din Arad. Familia regală a fost în vizită la Săvârşin şi a luat cu ea 300 de pachete pentru cei nevoiaşi.