Poliţia turcă a intervenit, vineri seară, pentru dispersarea a sute de persoane care încercau să ajungă în Piaţa Taksim din Istanbul pentru a cere demisia premierului Recep Tayyip Erdogan, afectat de un amplu scandal de corupţie, relatează AFP.
Forţele de ordine au intervenit cu tunuri de apă şi gloanţe de plastic pentru blocarea manifestanţilor care se îndreptau spre Piaţa Taksim.
Premierul Recep Tayyip Erdogan a efectuat joi o vastă remaniere guvernamentală după demisia a trei miniştri implicaţi într-un caz de corupţie şi fraude. Ministrul turc de Interne, Muammer Guler, cel al Economiei, Zafer Caglayan, şi cel al Mediului, Erdogan Bayraktar, implicaţi într-un amplu scandal de corupţie, au demisionat miercuri dimineaţă, unul dintre ei cerând şi demisia premierului Recep Tayyip Erdogan.
Aproximativ 500 - 600 de protestatari au ieşit pe străzi şi la Ankara, cerând demisia Guvernului condus de Erdogan.