Domnule Nigel Farage, ... îmi place Marea Britanie. Sincer. Îmi place arhitectura neogotică, îmi plac casele londoneze (nu, nu vreau să spun prin asta că aş vrea să dau o spargere) şi îmi place Oxford Street. Ţin cu Chelsea şi am un tricou cu John Terry. I-am citit pe Francis Bacon - ştiţi, el a spus că ştiinţa înseamnă putere - , pe Thomas Hardy şi pe William Shakespeare.
Ador Westminster Abbey şi Big Ben. Recunosc, însă, nu mă dau prea tare după micul dejun pe care îl mâncaţi voi, este puţin cam gras chiar şi pentru gusturile mele. Iar umorul englezesc, pentru mine, rămâne doar o figură de stil.
Nu ştiu de ce, dar, în ultimul timp, de fiecare dată când văd un şerveţel, îmi aduc aminte de Winston Churchill. Sunt convins că ştiţi istorie. Cu mânuţa lui a stabilit ca România să fie unul din statele din sfera Uniunii Sovietice. Nu l-a deranjat să vorbească aceeaşi limbă cu Stalin, căci, ce bine s-au mai înţeles!
Şi vă suntem recunoscători că am fost ai bolşevicilor timp de 50 de ani. Ei bine, ne-aţi trimis în cel mai întunecat colţ al istoriei. Dar, în 1989, cred că şi voi v-aţi bucurat atunci când a căzut comunismul. Aţi găsit, aici, o nouă piaţă de desfacere şi mână de muncă ieftină ca Braga. Şi nu v-aţi pus probleme atunci când am aderat la Uniunea Europeană.
Aţi votat cu toţii extinderea graniţelor UE. Economic, geopolitic şi geostrategic v-a fost şi vouă bine. Atunci nu v-aţi pus niciunul problema liberei circulaţii în Uniune. Şi nici acum nu prea vă deranjează faptul că tinerii inteligenţi şi ambiţioşi est-europeni dau buzna în ţările Occidentale pentru a studia şi a se stabili acolo.
Citeam că majoritatea românilor care au emigrat în Marea Britanie au până în 35 de ani. Tot aşa, citeam că, graţie exodului de tinere talente care şi-au găsit un rost la dumneavoastră în ţară, Marea Britanie va deveni în
