Cei care au pe piele cicatricele ultimelor decenii de proteste s-au învăţat să nu ridiculizeze nicio nemulţumire iar strigătele venite din stradă, la Pungeşti, de pildă, merită toată atenţia.

Loviţi în plin de valul de sărmăluţe, mititei şi murături, războindu-se cu friptanele şi caneaua butoaielor, captivi în gelatina piftiei şi înotând ca peştişorii aurii în paharul cu vodcă, românii intră de sărbători în letargie. Marea grevă a foamei, care s-a întins în ultimii ani ca pecinginea peste harta sărăciei extreme, ia o pauză. Mai puţin la Pungeşti, Vaslui, la polul sărăciei româneşti, unde câţiva activişti ecologişti şi localnici întâmpină noul an flămânzi, protestând împotriva exploatării gazelor de şist. Este singurul loc unde mai pulsează o arteră a revoltei ultimelor luni şi tocmai acolo vrea să-şi bage Chevron sondele.

Între mahmureli, simţul civic e şi el magnetizat. Manifestaţiile de protest împotriva a 24 de ani de perplexitate civică şi cinism politic au luat pauză. Comemorările tragice ale luptelor de stradă din decembrie 1989 capătă astfel un aer de comedioară postmodernă. Sângele de azi este suc de roşii, gloanţele sunt petardele sau flash-ul aparatelor foto. Victimele schimbă SMS-uri cu impresii şi-şi urcă pozele pe internet după ce-şi cântă eroismul pe-un picior de blog, pe-o gură de Twitter. Într-o prelungire parodică a spiritului eroic din acel început de vremuri, zilele trecute cei câţiva protestatari adunaţi pe net au publicat Proclamaţia de la Bucureşti, un plagiat savant după Proclamaţia de la Timişoara, mult revizuită politic.

Desigur, cei care au pe piele cicatricele ultimelor decenii de proteste s-au învăţat să nu ridiculizeze nicio nemulţumire iar strigătele venite din stradă, la Pungeşti, de pildă, merită toată atenţia de care nu se bucură din partea guvernului şi a preşedinţiei. Numai că cele zece po