Fostul premier moldovean Vlad Filat a declarat că Republica Moldova datorează mult din sprijinul extern primit în eforturile de integrare europeană preşedintelui român Traian Băsescu, la scurt timp după ce actualul şef al guvernului de la Chişinău, Iurie Leancă, a criticat declaraţiile unioniste ale liderului român. Sursa: CODRIN PRISECARU
"Proiectul naţional al R. Moldova este integrarea europeană, ceea ce înseamnă fortificarea independenţei şi suveranităţii statului. Totodată, trebuie să recunoaştem că în aceşti ani am avut parte de un sprijin fără precedent din partea partenerilor noştri externi pentru a merge înainte. Trebuie să fim recunoscători statului român şi personal domnului Băsescu pentru sprijinul oferit R. Moldova", a declarat Vlad Filat în cadrul emisiunii "Puterea a patra" de la postul TV N4, preluat de Ziarul Naţional .
Liderul liberal-democraţilor şi-a amintit despre mai multe proiecte iniţiate cu suportul României în care a fost implicat în calitatea sa de premier, alături de Traian Băsescu.
"Este vorba şi despre eliminarea consecinţelor inundaţiilor, despre ajutorul de o sută de milioane de euro, poziţia României în procesul de integrare europeană a R. Moldova. A fost un sprijin foarte valoros. Şi domnul Ponta ajută foarte direct şi eficient R. Moldova. Să nu uităm că, în această perioadă, am avut parte de un sprijin direct şi palpabil din partea Germaniei, Poloniei, Suediei şi al altor state, inclusiv din partea SUA", a punctat Filat.
Remarcile sale vin la scurt timp după ce premierul Iurie Leancă susţinea că Republica Moldova are nevoie de mesaje de susţinere în drumul său spre UE, şi nu de declaraţii legate de unirea cu România care, în opinia sa, crează probleme suplimentare fostei republici sovietice.
În vizita-supriză pe care a făcut-o la Chişinău la sfârșitul lunii noiembrie, imedia