Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Principalul suspect în crima mascată de incendiu a apărut la discotecă cu banii jefuiţi de la victimă

Publicat in Adevarul, vineri 27 decembrie 2013 ·

Un tânăr din Dorobanţu este principalul suspect în cazul înjunghierii unei bătrâne, a cărei locuinţă a fost incendiată. Aceste este un sătean care face parte din familia extinsă a victimei.

Tânărul M.A. a devenit principalul suspect după ce localnicii au relatat o scenă care a ridicat semne de întrebare. În seara de Crăciun, el se afla, ca aproape toţi tinerii din sat, la discoteca din Dorobanţu. Nu avea niciun ban la el şi evitase să consume ceva.

La un moment dat, după miezul nopţii, el a dispărut din local. S-a întors după un timp, fericit, cu buzunarul plin de bani. A început să dea dedicaţii muzicale celor din discotecă, aruncând cu bani în stânga şi-n dreapta.

Despre bătrâna Răileanu, apropiaţii ştiau că ea vânduse o bucată de teren. Tranzacţia fusese încheiată de curând, dar femeia ţinea la banii obţinuţi şi nu s-a grăbit să-i împartă cu copiii săi.

Unul dintre aceştia a spus familiei în care intrase despre câştigul mamei sale şi astfel M.A. a aflat că femeia, care locuia singură de când rămăsese văduvă în urmă cu 3 ani, are banii puşi deoparte.

Anchetatorii au mai găsit un indiciu foarte important care confirmă ipoteza că tânărul a fost criminalul. O pereche de adidaşi plin de sânge, care i-ar fi aparţinut, a fost găsită aruncată în curtea unor vecini ai bătrânei.

O bătrână în vârstă de 67 ani din satul Dorobanţu, comuna Nicolae Bălcescu, a fost găsită moartă în casa cuprinsă de incendiu. Sexagenara era văduvă de 3 ani, iar anchetatorii au suspiciunea că femeia a fost asasinată. Ea avea un cuţit înfipt în spate.

Vă mai recomandăm

Pompierii au fost chemaţi la incendiul unei case. Înăuntru, proprietara era moartă, cu un cuţit în spate

Comisar de poliţie, prins cu bunuri însuşite de la cercetarea unei morţi suspecte în 2008. Între timp ajunsese şef la Poliţia Cernavodă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 3 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 7 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 10 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 5 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 3 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 6 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 8 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

19°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°