Ştiri de interes public sau ştiri care au stârnit interesul publicului: la finalul fiecărei zile, editorii gândul vă propun TOP 5 ŞTIRI, o oglindă a ştirilor de peste zi.
ŞTIRILE ZILEI de vineri, 27 decembrie.
1. Jumătate dintre deputaţi s-au ridicat de la masa de Crăciun, mobilizându-se în plen, cu o întârziere de aproape 40 de minute faţă de ora stabilită, să voteze pro sau contra arestarii preventive a lui Coman. Cu 190 de voturi Pentru şi cu 34 Împotrivă, aleşii şi-au dat acordul pentru arestarea preventivă a deputatului PC Gheorghe Coman, urmărit penal pentru fapte corupţie, după ce a fost prins în flagrant luând mită poate fi arestat. Acesta este al doilea caz din istoria postdecembristă a Parlamentului, după cel al fostului deputat PDL Mihai Boldea.
2. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, nu vede "o problemă" în transferurile de hoteluri de protocol făcute de Guvern pe de o parte Bisericii Ortodoxe, pe de o parte SRI, într-o discreţie totală, prin hotărâri necomunicate şi publicate în Monitorul Oficial în Ajunul Crăciunului. "Sunt în România, sunt ale românilor şi beneficiază românii de ele”.
3.. La Bucureşti, ministrul Sănătăţii lansează în dezbatere publică Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020, Eugen Nicolăescu declarând că aceasta are ca obiectiv prioritar îmbunătăţirea stării de sănătate a românilor.
4. Două din cele 19 persoane care marţi au intrat în greva foamei la Pungeşti (Vaslui), spunând că vor protesta astfel până când Chevron va opri activităţile de explorare a gazelor de şist, au avut nevoie de intervenţia Ambulanţei, în timp ce alţi şase protestatari au renunţat la grevă. Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui a intervenit, vineri, în localitatea Siliştea-Pungeşti, pentru a acorda îngrijiri medicale în cazul a două persoane în vârstă de 59, respectiv 80 de ani, aflate de trei