La un an de la preluarea mandatului, unii parlamentari nu au vorbit nici măcar o dată în plen, iar mulţi alţii au luat cuvântul de mai puţin de cinci ori.
Senatorii Dan Tătaru, Ştefan Radu Oprea, Victor Ciorbea şi Cătălin Boboc nu au luat cuvântul în plenul Senatului niciodată în acest an, ci doar la depunerea jurământului de credinţă, la începutul mandatului. La fel şi deputatul Ludovic Orban.
Costel Alexe, deputat PNL, Gariela Lola Anghel (PPDD), Roxana Florentina Anuşca (PNL) şi Gheorghe Şimon (PSD) nu au avut nicio intervenţie în plenul Camerei. Şi liberalul Ştefan Alexandru Băişeanu, dar şi Daniel Bărbulescu (PSD) nu au vorbit deloc în plenul Camerei, dar au depus în scris câteva declaraţii politice, în anul 2013.
Doar o dată au luat cuvântul în plenul Parlamentului în acest an Ion Ariton (PDL), Viorel Riceard Badea (PDL), Klarik Laszlo Attila (UDMR), Florina Ruxandra Jipa (PSD), Neagu Mihai (independent), Marian Pavel (PSD), Corneliu Popescu (PPDD), Timotei Stuparu (PSD), Andrei Liviu Volosevici (PDL).
De două ori au vorbit în plen deputaţii Petru Andea (PSD), Marian Avram (PSD), Ioan Bălan (PDL), Eugen Bejenariu (PSD), Florin Ică Calotă (PNL), dar şi senatorii Marius Neculoiu (PNL), Pataki Casaba (UDMR), Ion Simeon Purec (PPDD), Ion Toma (PSD).
Petru Andea (PSD) a vorbit de două ori în plen, în aprilie şi martie, cu intervenţii de maximum două minute, iar Marian Avram (PSD) a vorbit câteva minute în noiembrie şi în iunie.
Ioan Bălan, deputat PDL, are doar două intervenţii în plenul Camerei Deputaţilor, amândouă în luna octombrie, el vorbind în total 8 minute, atunci când a prezentat două declaraţii politice: "Ponta dărâmă cota unică" şi respectiv, "Guvernul Ponta izolează Bucovina".
Eugen Bejinariu (PSD) a luat cuvântul de două ori în plenul Camerei, o dată la depunerea jurământului în decembrie anul trecut şi în