Specialişti în explozii de la Petroşani fac verificări în blocul din Călăraşi unde s-a produs deflagraţia soldată cu un mort şi şase răniţi, pentru stabilirea cauzelor acesteia, fiind posibilă extinderea cercetărilor pentru infracţiuni legate de serviciu în cazul unor angajaţi ai Distrigaz. Alimentarea cu gaz a celorlalte scări din blocul din Călăraşi afectat de explozie va fi reluată în cursul zilei de vineri, iar locatarii vor putea reveni în locuinţe, ancheta urmând să fie coordonată în continuare de procuror, iar decizia va aparţine magistratului, a anunţat premierul Victor Ponta.
Alimentarea cu gaz a celorlalte scări din blocul din Călăraşi afectat de explozie va fi reluată în cursul zilei de vineri, iar locatarii vor putea reveni în locuinţe, ancheta urmând să fie coordonată în continuare de procuror, iar decizia va aparţine magistratului, a anunţat premierul Victor Ponta.
El a precizat că decizia de reluare a furnizării cu gaz aparţine Distrigaz, dar că a discutat cu reprezentanţii companiei, iar aceştia i-au transmis că furnizarea gazului va fi reluată de vineri pe celelalte scări, nu pe cea afectată, unde locatarii vor şi putea reveni în case, în siguranţă.
Premierul a arătat de asemenea că persoanele rănite se află sub îngrijire, iar pe plan local vor fi luate măsuri pentru sprijinirea familiilor afectate.
"Când este o anchetă penală, toată coordonarea aparţine procurorului, iar toate instituţiile guvernamentale vor pune la dispoziţie date tehnice, însă decizia aparţine magistratului, la momentul finalizării anchetei", a spus Ponta.
Potrivit procurorilor Parchetului Judecătoriei Călăraşi care au preluat ancheta în acest caz, echipa de la Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani face verificări în blocul afectat, astfel încât să se stabilească "pu