Bursa a urcat cu 0,26% la debutul primei şedinţe după Crăciun, într-o piaţă unde acţiunile Nuclearelectrica au coborât cu 1,68%, în urma anunţului de luni privind retragerea ultimilor doi investitori privaţi din proiectul pentru construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la centrala din Cernavodă.
În primele 20 de minute de tranzacţionare de vineri au fost realizate 33 de operaţiuni cu acţiunile Nuclearelectrica (SNN) în valoare cumulată de aproape 37.000 de lei, iar preţul a scăzut cu 1,68%, la 11,11 lei.
Compania a anunţat luni că Enel (Italia) şi ArcelorMittal au decis să părăsească proiectul de peste 6 miliarde euro al construcţiei reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la centrala din Cernavodă (CNE), astfel că statul, prin Nuclearelectrica, rămâne unicul acţionar implicat în acest proiect.
Nuclearelectrica trebuie să plătească 18 milioane lei (4 milioane euro) pentru acţiunile deţinute de Enel şi ArcelorMittal la EnergoNuclear, compania mixtă înfiinţată pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 ale centralei de la Cernavodă.
Nuclearelectrica are obligaţia să cumpere acţiunile celor două companii în EnergoNuclear în termen de 30 zile de la primirea notificărilor, la un preţ egal cu 80% din valoarea nominală a acţiunilor.
În luna noimbrie, conducerea Nuclearelectrica a semnat cu preşedintele companiei China General Nuclear Power Corporation o scrisoare de intenţie pentru colaborare.
Potrivit Nuclearelectrica, compania din China a solicitat, ca o condiţie pentru participarea la investiţie, implicarea autorităţilor române în proiect.
După primele 20 de minute de tranzacţionare de vineri, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a deschis în creştere cu 0,36%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu numai 0,09%.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor