Cine ar fi crezut anul trecut pe vremea asta că, ajunsă la guvernare, dar nu trasă de liderii proprii, ci împinsă de ura celor mulţi faţă de predecesorii lor, USL va eşua în timp-record? Nici cei mai fanatici susţinători ai actualei opoziţii, mai mult ca sigur.
Departe de a fi o grijă exclusiv a partidelor, eşecul îi va costa pe toţi românii, interesaţi sau dezgustaţi de politică, şi e simplu de înţeles de ce: dacă o guvernare nu ia deciziile importante în primul an, nu le ia nici după, de teamă că ele nu-şi vor face simţite efectele pozitive până la următoarele alegeri.
Anul 2013 va rămâne cel în care USL şi-a compromis toate proiectele până s-a compromis iremediabil pe sine însăşi. Unele nu afectau direct cetăţenii (revizuirea Constituţiei, descentralizarea, reforma administrativ-teritorială), dar puteau îndrepta ceva din aşezarea câş a ţării. Altele, inventate din prostie, nici n-ar merita pomenite dacă la un moment dat Guvernul n-ar fi avut de gând să-şi asume răspunderea pentru a le adopta (modificarea Codului Rutier). Dar interesele imediate ale societăţii şi cu atingere la fiecare individ nici măcar nu au fost puse în dezbatere: nu s-a discutat deloc reducerea birocraţiei statului, iar despre reducerea fiscalităţii doar s-a vorbit, cu rezultat invers: noi taxe şi impozite adăugate celor vechi şi de mult prea multe.
Cu ce ne-am ales după primul an cu USL? Paradoxal, deşi guvernarea avea 70%, ceea ce teoretic trebuia să stingă conflictele, acestea s-au generalizat, aşa că nu se mai ceartă doar USL cu Băsescu, ci şi Băsescu cu PDL şi cu Macovei, PSD cu PNL şi Ponta cu Antonescu. Ba, mai grav, şi România cu restul lumii.
Finalul anului a pus capac la toate: o întreagă Adunare a Deputaţilor (care nu are cum să includă doar idioţi ori ticăloşi) a votat ca turma modificări la Codul Penal menite a mai tăia din puterea ANI. Şi, iarăşi culmea, s
