Aproximativ 70 de persoane au fost rănite ușor pe o plajă din Argentina, în urma unui atac neașteptat al unei colonii de pești carnivori piranha. Incidentul a avut loc miercuri, la orele prânzului, informează AFP.
Plaja unde a avut loc atacul peștilor piranha este situată în apropiere de Rosario, oraș cu un milion de locuitori, aflat pe harta celebrei curse Paris-Dakar (relocată în America de Sud – n.r.), care va începe săptămâna viitoare.
“Au fost foarte agresivi. A început spre sfârşitul dimineţii, când oamenii au simţit muşcături de picioare, tălpi şi mâini. Palometas (numele local pentru peştii piranha) au rupt pur şi simplu bucăţele de carne din unii oameni”, au declarat paramedicii sosiți la fața locului. Câțiva copii și-au pierdut degete întregi în urma atacului.
Peştii pygocentrus nattereri (pirahna roşii), cei mai răspândiţi din America de Sud, şi serrasalmus spilopleura (pirahna aurii), de 20 până la 60 de centimetri lungime, sunt speciile de peşti carnivori identificate în această regiune de către Institutul de limnologie. Ultimul atac din regiune a avut loc în 1970.
Aproximativ 70 de persoane au fost rănite ușor pe o plajă din Argentina, în urma unui atac neașteptat al unei colonii de pești carnivori piranha. Incidentul a avut loc miercuri, la orele prânzului, informează AFP.
Plaja unde a avut loc atacul peștilor piranha este situată în apropiere de Rosario, oraș cu un milion de locuitori, aflat pe harta celebrei curse Paris-Dakar (relocată în America de Sud – n.r.), care va începe săptămâna viitoare.
“Au fost foarte agresivi. A început spre sfârşitul dimineţii, când oamenii au simţit muşcături de picioare, tălpi şi mâini. Palometas (numele local pentru peştii piranha) au rupt pur şi simplu bucăţele de carne din unii oameni”, au declarat paramedicii sosiți la fața locului. Câțiva copii și-au pierdut degete întregi în urm