Cartea aduce o mulţime de amănunte revelatoare, mai ales din anii 50. E un tablou de epocă alcătuit din linii sigure, atestând şi o remarcabilă artă a portretului. Dar ceea ce mi se pare demn de semnalat înainte de orice în cazul lui Paul Cornea este că ruptura de comunism a fost totală.

„Cartea oferă ceea ce ne lipsea, şi anume o vedere dinăuntru, pătrunzătoare şi onestă, a sistemului comunist”, scrie Livius Ciocârlie într-un scurt text de prezentare a volumului de convorbiri dintre Paul Cornea şi Daniel Cristea-Enache, volum intitulat Ce a fost. Cum a fost(ed. Polirom). Într-adevăr, este dimensiunea cea mai interesantă a unei cărţi în care cel intervievat, profesorul Paul Cornea, îşi propune să fie de o sinceritate totală, chiar dacă riscă să apară uneori în ipostaze care nu-l avantajează. Numai că e vorba de o chestiune de perspectivă: ceea ce ni se pare nouă astăzi mai greu de acceptat era odinioară, în contextul respectiv, o opţiune justificată (ori măcar justificabilă). Pentru a înţelege cum stau lucrurile să amintim câteva elemente fără de care orice discuţie ar fi neconcludentă.

Profesorul Cornea (care, în paranteză fie spus, a împlinit de curând 90 de ani şi este de o vitalitate de invidiat) s-a născut într-o modestă familie evreiască nepracticantă. În perioada războiului, la o vârstă decisivă pentru formarea sa intelectuală, suferă din cauza legislaţiei antisemite. Există totuşi un fel de compensaţie prin întâlnirea cu Mihail Sebastian, profesorul său de literatură română, ostracizat şi el la unul din liceele evreieşti create de regimul antonescian. Trauma excluderii nutreşte sentimentul revoltei: se apropie, în consecinţă, de grupurile de utecişti care acţionau în ilegalitate. În fapt, şi comuniştii, şi uteciştii erau atunci foarte puţin numeroşi, iar isprăvile lor erau modeste, departe de eroizarea mincinoasă din filmele şi romanele de mai