Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimul an de "domnie" a lui Mircea Sandu

Publicat in Gandul, vineri 27 decembrie 2013 ·

Ultimul an de "domnie" a lui Mircea Sandu la FRF a fost marcat, printre altele, de unele "bâlbâieli" organizatorice ale forului de la Casa Fotbalului şi de amplificarea problemelor cu justiţia, dar şi de efectuarea unor paşi importanţi în dosarul candidaturii României pentru găzduirea Euro-2020.

Sandu anunţa încă din august 2012 că nu va mai candida pentru un nou mandat, spunând atunci că nu mai are nicio motivaţie de a rămâne în fruntea FRF. "Fac 62 de ani, 50 de ani în fotbal, 24 de ani în federaţie, cred că e suficient", declara atunci "Naşul", cu referire la anul alegerilor, 2014. Însă el preciza că până la finalul mandatului mai are nişte proiecte pe care vrea să le ducă la "bun sfârşit".

Unul dintre aceste proiecte se referea la participarea României în calitate de coorganizatoare a Campionatul European din 2020, o nouă ambiţie a sa pe care o dorea realizată după finala Ligii Europa în 2012. "Am primit un răspuns de la UEFA în care am fost informaţi că Bucureştiul este un posibil candidat pentru Euro-2020, dar mai sunt trepte formale de urmat. La Comitetul Executiv de la Sofia, din 27-28 ianuarie, se va lansa caietul de sarcini. Până în mai 2014, dosarul trebuie să fie complet, urmând ca în septembrie 2014 să fie alese cele 13 oraşe care vor găzdui minimum trei meciuri. Fiind un «Euro pentru Europa», nicio echipă nu se va califica direct, toate vor participa la preliminarii. Toate cele 53 de echipe vor participa la preliminarii. Trebuie să mă întâlnesc cu primarul, cu primul ministru şi cu preşedintele Senatului, pentru că asta va fi o decizie politică. Dacă politicul acceptă, atunci va trebui să facă o investiţie de câteva miliarde de euro în infrastructura generală, autostrăzi şi căi ferate, să lege Bucureştiul cu autostrăzi din vest, sud şi dinspre Moldova, pentru că 80 la sută dintre suporteri folosesc transportul cu maşina sau cu trenul",

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 10 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 12 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 24 minute
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Ciobotariu, exploziv după Botoșani - Buzău: „Este inadmisibil ce am făcut, nu e normal”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Liviu Ciobotariu, antrenorul de la FC Botoșani, a fost extrem de incisiv la flas-interviu, imediat după

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 10 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 12 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 11 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 8 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

sâm.

9°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°