Negocierile dintre Vivi Răchită şi Gheorghe Ştefan pentru ca primul să preia banca tehnică a nemţenilor au căzut. Astfel, Ceahlăul va începe pregătirile în ianuarie cu Costel Ilie, care va asigura interimatul până "Pinalti" va alege un tehnician mai experimentat.
Fost jucător la Ceahlăul şi la Dinamo, Costel Ilie nu are licenţa Pro de antrenor. Astfel, în acte, "principal" va fi Viktor Asamoah, preparatorul fizic neamţ, care a fost adus la Piatra Neamţ de Vasile Miriuţă. Asamoah are actele în regulă şi nu va mai pleca cu Miriuţă la CFR Cluj.
"Costel Ilie asigură interimatul. Este o soluţie provizorie, dar care poate deveni definitivă. Poate începem campionatul chiar cu el", a spus Gheorghe Ştefan pentru ProSport.