Mesajul a fost trimis. Multumesc!

India: 23 de persoane au murit într-un incendiu izbucnit la bordul unui tren

Publicat in Puterea, sâmbătă 28 decembrie 2013 ·

23 de persoane au murit într-un incendiu din India care a afectat un tren ce făcea legătura între Bangalore și Nanded.

23 de persoane au murit sâmbătă în India, în statul Andhra Pradesh, într-un incendiu care a izbucnit la bordul unui tren de noapte expres. Focul a izbucnit la ora 03.00 (23.30, ora României, vineri), într-un vagon echipat cu aparate de aer condiționat. Conform posturilor de televiziune NDTV și Times Now, trenul făcea legătura între Bangalore și Nanded.

Aproximativ 54 de persoane s-ar fi aflat în vagonul care a ars în întregime. 20 dintre ei au fost răniți, iar unii dintre ei au sărit din tren în încercare de a scăpa de a flăcări.

Premierul indian, Manmohan Singh, a scris pe Twitter că este șocat și îndurerat de pierderea de vieți suferită în urma accidentului de tren. El a cerut autorităților să acorde tot ajutorul victimelor.

Agenția Mediafax informează că o linie specială telefonică a fost înființată pentru familiile care doresc să știe dacă apropiații lor se află printre victime. În același timp, au fost instaurate și măsuri compensatorii.

23 de persoane au murit într-un incendiu din India care a afectat un tren ce făcea legătura între Bangalore și Nanded.

23 de persoane au murit sâmbătă în India, în statul Andhra Pradesh, într-un incendiu care a izbucnit la bordul unui tren de noapte expres. Focul a izbucnit la ora 03.00 (23.30, ora României, vineri), într-un vagon echipat cu aparate de aer condiționat. Conform posturilor de televiziune NDTV și Times Now, trenul făcea legătura între Bangalore și Nanded.

Aproximativ 54 de persoane s-ar fi aflat în vagonul care a ars în întregime. 20 dintre ei au fost răniți, iar unii dintre ei au sărit din tren în încercare de a scăpa de a flăcări.

Premierul indian, Manmohan Singh, a scris pe Twitter că este șocat și îndurerat de pierderea de vieți suferită în urma acci

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui George Simion, contestată la BEC de avocatul Bogdan Ionescu: „Este cel mai neeligibil”

Adevarul acum 36 minute
Avocatul Bogdan Ionescu a depus o contestatie la BEC în legătura cu înregistrarea candidaturii lui George Simion, vineri, la scurt timp după ce candidatul AUR și-a depus dosarul pentru intrarea în cursa pentru alegerile prezidențiale.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 45 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

UPDATE - Incendiu de proporţii la un depozit din municipiul Sibiu / Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens / Circulaţie deviată - FOTO

News.ro acum 19 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la un depozit din municipiul Sibiu, fiind transmis mesaj RO-Alert pentru locuintorii din zonă, din cauza fumului dens. UPDATE: ”Circulaţia autovehiculelor pe Podul Gării, în municipiul Sibiu, este oprită

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Președintele interimar, Ilie Bolojan - „CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 46 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut vineri, 14 martie 2025, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă. În cadrul evenimentului, președintele interimar a fost întrebat când va convoca o ședință a CSAT. Din discuția pe care

Vremea

București
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°