Temerile privind un eventual aflux masiv de români şi bulgari după ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii sunt mult exagerate şi depinde de ţările membre să facă ce pot în cadrul legislaţiei lor pentru a transmite clar mesajul că pentru a primi beneficii sociale trebuie să munceşti mai întâi, ca orice alt cetăţean al statului respectiv, a declarat liderul grupului S&D din Parlamentul European (PE), Hannes Swoboda, citat de Agerpres.
"Ridicarea restricţiilor face să existe multe temeri că vor veni mari mase de oameni. În Marea Britanie s-au avansat chiar cifre care sunt dincolo de întreaga populaţie a României şi Bulgariei. Cred că temerile sunt mult exagerate şi depinde de ţările membre să facă ce pot în cadrul legislaţiei lor, al administraţiei lor, pentru a spune foarte clar că poţi veni, căuta o slujbă, dar că există condiţii de a primi beneficii sociale şi condiţia de bază este să munceşti mai întâi, ca orice alt cetăţean din statul respectiv", a declarat Hannes Swoboda pentru presa română din Bruxelles.
El a adăugat că, din nefericire, chestiunea a devenit mai mult una politică. "Este o competiţie, de exemplu între conservatori şi UKIP, care este mai xenofobă, care luptă pentru combaterea abuzurilor sistemului de securitate socială şi, din nefericire, românii şi bulgarii sunt victimele acestui lucru. Dar va trebui să apărăm acest drept, care este nu numai al românilor şi bulgarilor, ci care este baza pentru o piaţă comună europeană, mă refer la o piaţă comună a muncii", a mai spus Swoboda.
Liderul grupului S&D a apreciat drept pozitiv faptul că unele ziare britanice au titrat că românii şi bulgarii sunt bineveniţi pe teritoriul ţării.
"Există ziare în care premierul britanic David Cameron trage o linie roşie între Marea Britanie şi ţări ca România, Bulgaria, Slovacia şi Polonia, şi există alte ziare. Este o dezbatere de fapt politică,