Regizorul Dinu Cocea, autorul unor filme celebre, precum "Haiducii lui Şaptecai", "Zestrea Domniţei Ralu" şi "Săptămâna Nebunilor", a decedat, pe 26 decembrie, la vârsta de 84 de ani, într-un spital din Paris, a declarat, pentru MEDIAFAX, fiica artistului, Oana Cocea.
Dinu Cocea a încetat din viată în urma unei insuficienţe cardiace. El a decedat pe 26 decembrie, însă familia a dorit să facă publică informaţia mai târziu pentru a o menaja pe soţia acestuia, Puşa Cocea.
Puţini sunt, însă cei care ştiu, că în comuna Agigea,din judeţul Constanţa, există, de ani de zile o stradă care poartă numele marelui regizor.
Strada Dinu Cocea este situată lângă Canalul Dunăre-Marea Neagră, o zona liniştită cu o privelişte specială, într-o zonă de largă dezvoltare.
Există în împrejurimi un spaţiu de joacă pentru copii, iar grădiniţa şi şcoala se afla la o distanţă de aproximativ 10 minute de strada Dinu Cocea.