Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premiu in marea arta a sticlariei la Murano, pentru Renee Renard

Publicat in Timis Online, sâmbătă 28 decembrie 2013 ·

Scris de S.P.D. - Renée Renard, membră a filialei Timișoara a Uniunii Artiștilor Plastici din România, este laureată a prestigioasei competiții de creație Premio Murano 2013, în Italia. Artista a concurat cu alți aproape 300 de creatori din toată lumea, iar proiectul ei câștigător a fost materializat de maestrul sticlar independent Flavio Fulga.

Chiar înainea Crăciunului a avut loc la Murano, Italia, expoziţia celei de-a 2 ediţii internaţionale Premio Murano 2013 organizată de Scoula del Vetro Abate Zanetti – un important eveniment al artei sticlăriei din cunoscuta insulă de lângă Veneţia, iniţiat în anul 1984 şi reluat după 21 ani de întrerupere. Concursul prevedea, în prima etapă, prezentarea proiectelor bidimensionale sub semnătură anonimă, conform unui cod de identificare al artistului. Dintr-un total de 274 de propuneri venite din toată lumea, membrii juriului au selectat 30 de proiecte care, pentru a doua etapă, au fost puse la dispoziţia maeştrilor sticlari (independenţi sau reprezentând ateliere din Murano), la rândul lor sub acelaşi anonimat, pentru a fi transpuse/interpretate tridimensional.

„Dintre cele 30 de proiecte selectate în prima etapă, două au purtat semnatura lui Renée Renard (The 3 post-nuclear graces) şi a lui Ciprian Chirileanu (The rain cube), membri ai Filialei din Timisoara a UAP. În final, Renée Renard, alături de maestrul sticlar independent Flavio Fulga, au primit Premio Murano 2013 secţiunea sticlă fuzionată pentru proiect, respectiv pentru tehnica abordată, o tehnică complexă, de dată recentă, folosind temperaturi înalte, multe suprapuneri, oxizi de sticlă, glazuri etc, din care rezultă imagini cu efecte multicolore şi adâncimi neaşteptate”, anunță Ioan Szekernyes, președintele UAP Timișoara.

Articolul in Timis Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 26 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 26 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 58 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum o ora
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum o ora
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°