Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Tortul „Ciocolatină“ sau prăjitura „Ness“, cele mai indicate alegeri pentru noaptea de Revelion

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 decembrie 2013 ·

Cu doar câteva zile înainte de noul an, fiecare maramureşean se gândeşte ce va pune pe masa de Revelion, în cazul în care va alege să-şi petreacă această noapte în casă. Pe lângă multe alte produse tradiţionale, preparate special pentru sărbătorile de iarnă, nu trebuie să lipsească nici prăjiturile sau tortul. Pentru ca totul să iasă ca la carte, o soluţie potrivită ar fi tortul ciocolatină sau prăjitura ness.

Un tort sau o prăjitură, pe masa de Revelion, poate să facă diferenţa dintre o seară bună sau una perfectă. De aceea, patiserii băimăreni recomandă tuturor să nu uite de momentele dulci din această noapte. Cu mii de prăjituri făcute şi la fel de multe torturi, Dina Borşe este una din specialiştii care lucrează zi de zi în cea mai cunoscută patiserie din Baia Mare. Nu este prăjitură care să nu-i fi trecut prin mână, sau vreo reţetă de care să nu fi auzit, de aceea pentru o masă de excepţie, această ne recomandă un tort „Ciocolatină“. „ Ciocolatina este foarte specială şi anume, are două creme, de ciocolată şi de caise, este un tort foarte bun şi este totodată cel mai cerut de la noi din cofetărie. Are blat de cacao, cum am mai spus cremă de ciocolată şi de caise, iar ornamentele sunt la latitudinea clientului. Este un tort pe care-l facem cu dragoste şi toate torturile făcute aici sunt făcute cu dragoste şi tot ce faci cu dragoste iese foarte bine“, spune Dina Borşe.

În ceea ce priveşte recomandarea specialistului, aceasta spune că oricine poate face acest tort, fiind unul uşor de realizat. „Nu este dificil deloc, cel mai mult durează blatul până batem compoziţia, pe urmă blatul stă la cuptor aproximativ 40 de minute, după care se răceşte şi este porţionat în funcţie de dimensiunea tortului, este însiropat, pusă crema, asamblat şi ornat.

Ingrediente:

Ingrediente blat:

8 ouă, 150 gr zahăr, 150 gr făină, 80 gr u

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 19 minute
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident rutier tragic în Sibiu. Un copil de 6 ani a murit

Ziua Constanta acum 16 minute
Un copil de șase ani a murit în urma unui accident produs în județul Sibiu, pe DJ 106. În accident au fost implicate două mașini. Un accident rutier a avut duminică, 29 decembrie 2024, în județul Sibiu, pe DJ 106. Potriviti ISU Sibiu, în accident a

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 2 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum o ora
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum 56 minute
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 2 ore
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 2 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°