Mă numesc România şi sunt dependentă. M-am înscris în programul de refacere dar am fost trimisă la ospiciu, cică aş avea nişte tulburări de comportament, un început de schizofrenie şi o tulburare obsesivă legată de orice se poate mesteca şi înghiţi. Am protestat, aducând dovezi din trecutul meu glorios de pe vremea când eram fată mare şi nu prea, aveam Menumoruţi, crăişori ai munţilor, voievozi, cneji, regi, haiduci, toţi la picioarele mele, morţi după mine. Când m-au închis aici, am implorat, chemând în ajutor biserica strămoşească şi pronia cerească. Biserica a refuzat să depună mărturie în favoarea mea, motivând că nu i-aş fi plătit contribuţia anuală, nu m-am dus în pelerinaje organizate de ea şi n-am cumpărat doar lumânări omologate de BOR, alea de mi le pun în jurul căzii când mai am câte-un peţitor tomnatic căruia i se face milă de abstinenţa şi bătrâneţile mele şi mă mai vizitează uneori, la ceas de seară. Tăcerea din ceruri am luat-o cam tot ca pe-un refuz.

Nu ştiu de ce dar cred că şi Dumnezeu s-a săturat să-mi mai tot bage-n traistă, cu toate că-mi dădea şi el tot cu ţârâita. Când îmi dădea. Am visat că mi-a spus că mi-a dat râul şi ramul, codrul verde şi ape limpezi ca cristalul, mi-a dat munţi şi văi, câmpii şi păşuni şi eu m-am căcat pe ele, am tăiat pădurea şi am lăsat să crească bălării şi pungi de plastic acolo unde trebuia să răsară grâul. Mi-a zis că mi-a dat minte, sensibilitate şi inventivitate, iar eu mi-am băut minţile, mi-am înnăbuşit sensibilitatea cu fasole cu ciolan, iar creativitatea mi-am anesteziat-o până am uitat complet de ea, fiindu-mi prea lene să mă apuc de ceva.

Mi-a mai zis Domnul că sunt ca brânza bună într-un burduf de câine. Pe-asta n-am mai putut-o răbda şi i-aş fi zis şi eu câteva dar m-am oprit la vreme, nu de frică, ci din precauţie. Luându-mi vorba nespusă din gură, mi-a mai zis şi că sunt şi stricată pentru