* ADEVARUL
* Deputatul Gheorghe Coman va fi cercetat în libertate. Curtea Supremă a respins cererea procurorilor DNA
Magistraţii Înaltei Curţi au respins, vineri seară, cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare preventivă pentru 30 de zile în cazul deputatului PC Gheorghe Coman, acuzat de fapte de corupţie. Parlamentarul a primit interdicţia de a părăsi localitatea. Deputatul Gheorghe Coman va fi cercetat în libertate, după ce Curtea Supremă a respins cererea procurorilor DNA de arestare preventivă. Propunerea anchetatorilor a fost transmisă magistraţilor vineri după-amiază, după ce Parlamentul a avizat favorabil ridicarea imunităţii deputatului. În schimb, judecătorii au stabilit ca deputatul să nu părăsească localitatea pe o perioadă de 30 de zile. Decizia Înaltei Curţi nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al aceleiaşi instanţe.
* "Vrem spitale, nu catedrale!". Protest la adresa finanţării cultelor de către stat
În ultima duminică a acestui an, pe 29 decembrie, cei care se opun finanţării bisericilor din bani publici au anunţat că vor protesta în mai multe oraşe din ţară. Organizatorii de la Asociaţia Secular-Umanistă din România îi sfătuiesc pe participanţi să se fotografieze în faţa unor instituţii din România, purtând panouri cu mesaje prin care susţin laicitatea statului. "În urmă cu 150 de ani, pe 17/29 decembrie 1863, Parlamentul României adopta legea de secularizare a averilor mânăstireşti, punându-se bazele statului român modern. Astăzi, priorităţile politicienilor sunt cu totul altele. Biserica a primit la ultima şedinţă de Guvern 10 milioane de lei în plus faţă de cele 20 de milioane deja alocate pe 11 decembrie", se arată pe pagina de Facebook a evenimentului "Vrem spitale, nu catedrale! - Zi de acţiune laică", creată de Asociaţia Secular-Umanistă din Român