De ce se amînă Dosarul Transferurilor? Mai nou, din cauza justiţiei spaniole.
Dosarul Trasnferurilor s-a încheiat pe anul ăsta. Dar va continua anul viitor. E o constantă, face deja parte din ecosistem. Fotbalul românesc n-ar mai fi el însuşi cînd, să presupunem prin absurd, acest proces se va termina cu un “Koneţ” definitiv. Dacă n-ar mai apărea la tribunal, mimînd temeinic nerăbdarea, cei opt inculpaţi ar trebui să joace în seriale coreene sau să-şi găsească roluri în “Tînăr şi neliniştit”.
Luna decembrie a fost oarecum trepidantă. După cinci ani şi două luni de la trimiterea în judecată, părea că procesul s-a încălzit destul pe margine şi vrea să arate ce poate în teren. Pe 2 decembrie, instanţa a încercat, fără succes, să audieze un martor care decedase, în ciuda faptului că fusese citat. Ironic, de data asta, citaţia ajunsese la adresa corectă. Asta e soarta martorilor în justiţia română. Se nasc, trăiesc şi mor, cu speranţa că într-o bună zi vor fi audiaţi.
La termenul de pe 18 decembrie, cînd trebuiau audiaţi în videoconferinţă doi martori din străinătate, a apărut, din senin, un motiv de amînare. Este varianta cibernetică a motivului “citaţie scrisă neciteţ, pierdută la poker de procedura vicioasă”. Videoconferinţa n-a putut avea loc pentru că, a motivat preşedinta completului de judecată, “organul juridic din Spania n-a avut echipamentul tehnic pentru realizarea conexiunii cu instanţa Curţii de Apel Bucureşti”. De ce n-a fost audiat atunci martorul olandez? Nu era acasă? Plecase în concediu la Bucureşti? Iată o enigmă tipică pentru tribunalele noastre. Motivul, să recunoaştem, sună mai impunător decît altele: “Organul juridic n-a avut echipament”. Stai şi te întrebi ce fel de rază tractoare se foloseşte pentru audierea martorilor prin videoconferinţă!
Spaniolii, săraci lipiţi, n-au reuşit să facă rost de un computer cu webcam, conect
