Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât de mult diferă creierul celor două sexe

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 decembrie 2013 ·

Conexiunile din creierul bărbaţilor sunt total diferite de cele din creierul femeilor. Aşa se explică, de exemplu, de ce bărbaţii învaţă mai repede să schieze, pe când femeile au, de regulă, o memorie mai vastă.

Conexiunile din creierul bărbaţilor sunt total diferite de cele din creierul femeilor. Aşa se explică, de exemplu, de ce bărbaţii învaţă mai repede să schieze, pe când femeile au, de regulă, o memorie mai vastă. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Pennsylvania, din Philadelphia, după ce au analizat circuitele cerebrale a unui număr de 949 de tineri cu vârste între 8 şi 22 de ani (428 de băieţi şi 521 de fete).

Rezultatele investigaţiilor imagistice au arătat că bărbaţii prezintă o activitate neuronală intensă în interiorul fiecăreia dintre cele două emisfere cerebrale, în timp ce femeile sunt conectate „transversal“, neuronii din cele două emisfere comunică mult între ei. De asemenea, în cazul bărbaţilor, există o conexiune neuronală între partea frontală a creierului, sediu al coordonării, şi partea din spate, cerebelul, sursă a intuiţiei.

Aşa se explică de ce bărbaţii sunt, în medie, mai capabili să înveţe să execute o singură sarcină, cum este mersul pe bicicletă, înotul sau schiul, crede profesorul Ragini Verma, coordonatorul studiului american.

În cazul femeilor, legăturile care leagă emisfera dreaptă, sediu al capacităţii de analiză şi de prelucrare a datelor, de cea stângă, sursă a intuiţiei, demonstrează de ce femeile au, de regulă, o memorie superioară comparativ cu cea a bărbaţilor şi o inteligenţă socială superioară. De asemenea, femeile sunt multitasking, ele pot duce bine la îndeplinire mai multe sarcini simultan.

„Studiul nostru arată cât de complementari sunt, de fapt, creierii celor două sexe“, precizează profesorul de psihologie Ruben Gur, coautor al cercetării. @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 12 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

CE Înot Juniori: Aur şi bronz pentru România, prin Robert Badea şi Aissia Prisecariu

News.ro acum 8 ore
Înotătorul român Robert Badea a cucerit vineri, la Samorin, medalia de aur în proba masculină de 400 m mixt, în cadrul Campionatelor Europene de Înot pentru juniori. Aissia Prisecariu a cucerit, tot vineri, medalia de bronz al 200 m spate feminin. R

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 10 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 8 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°