Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producătorii de cartofi români vor avea la toamnă a doua creştere de productivitate din UE

Publicat in Ziarul Financiar, sâmbătă 28 decembrie 2013 ·

Fermierii româmi care plantează cartofi vor avea în acest an o producţie medie de 14,9 tone/hectar, în creştere cu o treime faţă de anul trecut. Creşterea din România este şi a doua cea mai mare din Uniunea Europeană, avansul local fiind depăşit doar de cel din Belgia. Suprafeţele însămânţate an de an cu cartofi se ridică la 250.000 de hectare ceea ce înseamnă că producţia totală din această toamnă ar urma să fie de 3,4 milioane de tone.

În 2012 producţia a scăzut cu 39% la 2,5 milioane de tone din cauza reducerii productivităţii faţă de anul precent.

Astfel, valoarea producţiei de cartofi a coborât anul trecut cu 861 mil. euro ajungând la 694 milioane euro, arată estimările Eurostat.

Declinul s-a produs pe fondul condiţiilor meteo precare şi a venit după vârful istoric de 1,5 miliarde de euro înregistrat în 2011. În ultimii opt ani valoarea producţiei de cartofi a mai coborât sub 1 mld. euro doar în 2005 atunci când fermierii au încasat 857 mil. euro.

Evoluţia producţiei de cartofi în perioada 2007-2012 şi estimări pentru 2013

Anul Producţia totală (mil. tone)

2007 3,7

2008 3,6

2009 4

2010 3,2

2011 4

2012 2,5

2013 3,4

Sursa: MADR, proiecţii CE

Fermierii româmi care plantează cartofi vor avea în acest an o producţie medie de 14,9 tone/hectar, în creştere cu o treime faţă de anul trecut. Creşterea din România este şi a doua cea mai mare din Uniunea Europeană, avansul local fiind depăşit doar de cel din Belgia. Suprafeţele însămânţate an de an cu cartofi se ridică la 250.000 de hectare ceea ce înseamnă că producţia totală din această toamnă ar urma să fie de 3,4 milioane de tone.

În 2012 producţia a scăzut cu 39% la 2,5 milioane de tone din cauza reducerii productivităţii faţă de anul precent.

Astfel, valoarea producţiei de cartofi a coborât anul trecut cu 861 mil. eur

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion: Atrag atenţia contracandidatului meu să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinţei poporului

News.ro acum 48 minute
Candidatul AUR în turul doi al alegerilor prezidenţiale, George Simion, transmite miercuri un mesaj în care îi atrage atenţia contracandidatului său să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinţei poporului. ”Atrag at

Victor Ponta: Nu cred că Simion îl va pune pe Călin Georgescu prim-ministru

Mediafax acum o ora
Victor Ponta a spus, la emisiunea „Ai aflat”, de la gândul.ro, că nu crede că Simion îl va numi pe Călin Georgescu prim-ministru dacă liderul AUR ajunge președinte. „Eu nu cred că-l pune pe Călin Georgescu prim-ministru. Hai să vedem, că ne vedem să

VIDEO George Simion și Nicușor Dan, în scurt timp într-o dezbatere electorală la Micutzu

HotNews acum 39 minute
Nicușor Dan și George Simion, candidații din turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025, vor participa, astăzi, de la ora 17:00, la o dezbatere online găzduită de MCN Podcast, pe canalul oficial de YouTube al comediantului Cosmin Nedelcu „

Wizz Air își extinde operațiunile în Timișoara, adăugând noi rute și o aeronavă suplimentară

Press Alert acum 36 minute
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană din România, continuă să-și extindă prezența în țară prin alocarea unei a treia aeronave la baza sa din Timișoara pentru sezonul de iarnă 2025. Această măsură marchează un total de 40 de aeronave în România și

George Simion, întâlnire cu președintele Poloniei, Andrzej Duda. „Restaurarea democrației”, printre temele de discuție

HotNews acum 3 ore
George Simion s-a întâlnit miercuri cu președintele Poloniei la Varșovia în contextul în care se află de marți în Polonia, când a participat la un miting electoral alături de Karol Nawrocki, candidatul conservator la președinția Poloniei. În anunțul

Ploi și vijelii în 21 de județe din România! Avertisment ANM: ce urgie se abate asupra țării

Cancan acum 3 ore
Aceasă primăvară continuă să ne ia prin surprindere, asta pentru că România se pregătește pentru un nou val de vreme severă! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de ploi, vijelii și descărcări electrice, va

Evaluare Națională clasa a II-a. Miza și rostul examenului

Gandul acum 32 minute
Elevii de clasa a II-a din toată țara au susținut proba de citit din cadrul Evaluării Naționale. Testările s-au desfășurat în limba română și în limba maternă. Rezultatele nu se afișează, nu se comunică și nu se pun în catalog, decât la cererea elev

Mii de conturi false promovează nostalgia comunistă, denunță Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului / Instituția va sesiza CNA

HotNews acum 2 ore
Mii de conturi false care promovează nostalgia comunistă în online au fost identificate de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), anunță miercuri instituția, care precizează că a cerut CNA să

Polonia anunță încercări de interferență străină în campania electorală pentru alegerile prezidențiale

Adevarul acum 37 minute
Polonia a anunţat miercuri că a descoperit o posibilă încercare de interferenţă în campania pentru alegerile prezidenţiale din 18 mai, prin intermediul unor mesaje publicitare pe Facebook ce ar putea fi finanţate din străinătate.

Apel comun a opt mari organizaţii de business pentru ca România să rămână ferm ancorată pe direcţia euro-atlantică: Este esenţial ca deciziile politice să reflecte stabilitate şi coerenţă

News.ro acum o ora
Opt mari organizaţii ale mediului de afaceri din România au lansat, miercuri, un apel comun pentru ca ţara noastră să rămână „ferm ancorată pe direcţia euro-atlantică”. Organizaţiile semnalează „într-o voce comună” „deteriorarea accelerată” a climat

Vremea

București
acum

17°
mie.

7°/19°
joi

8°/23°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

18°
mie.

7°/18°
joi

10°/22°
vin.

7°/11°
sâm.

8°/9°
Constanta
acum

18°
mie.

8°/18°
joi

8°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

4°/17°
joi

9°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

6°/15°
Timisoara
acum

19°
mie.

3°/19°
joi

5°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/17°