"Nu am lucrat cu domnia sa, dar îl cunosc ca pe unul dintre marii regizori de film, cel care a realizat multe filme de succes, cu o tematică ce a avut un impact foarte mare la marele public spectator. Regret foarte mult dispariţia domniei sale şi ne înscriem pe linia dispariţiei unor mari personalităţi în ultimii ani, oameni care cu greu vor putea fi înlocuiţi. Dumnezeu să-l odihnească!", a spus Alexandru Arşinel.
Regizorul Dinu Cocea, autorul unor filme celebre, precum "Haiducii lui Şaptecai", "Zestrea Domniţei Ralu" şi "Săptămâna Nebunilor", a decedat, pe 26 decembrie, la vârsta de 84 de ani, într-un spital din Paris, a declarat, pentru MEDIAFAX, fiica artistului, Oana Cocea.
Dinu Cocea a încetat din viată într-un spital din Paris, în urma unei insuficienţe cardiace. El a decedat pe 26 decembrie, însă familia a dorit să facă publică informaţia mai târziu pentru a o menaja pe soţia acestuia, Puşa Cocea.
"Conservase un spirit optimist şi până în ultima clipă proiecta noi realizări profesionale", a declarat Oana Cocea, fiica regretatului artist.
Dinu Cocea s-a stabilit în România în ultimii ani, însă îşi petrecea timpul între Bucureşti şi Paris.

D