2013 a fost un an ciudat, un an care mi-a reamintit că nu am nici o şansă să mă exprim în sistemul public din România dacă nu sunt înregimentat politic. Sau dacă nu ştiu să fac compromisuri “inteligente ” care să-mi permită să navighez printre diverşii incompetenţi numiţi politic. Căci singura şansă a unui tehnocrat este compromisul. Trebuie să închidă ochii la incompetenţa politrucilor aterizaţi în diverse funcţii publice, să le accepte cu obedienţă sau măcar cu falsă supunere inepţiile şi să încerce să-şi facă treaba atât cât sunt lăsaţi. Eu unul am ales alt drum. I-am spus unui ministru adevăruri crude în faţă cu speranţa că acesta va înţelege că sinceritatea unui profesionist este mai importantă decât recunoştinţa unei beizadele sau fidelitatea oarbă a unui executant fără viziune şi fără valoare. Acum un an, un personaj cu o funcţie importantă în statul român, care imi aprecia performanţele profesionale, mi-a spus, la o întâlnire informală, că nu am nici o şansă să cresc sau să mă menţin în funcţia pe care o ocup dacă nu am susţinerea unui partid politic. Am avut un culoar favorabil să o ocup, foarte bine, dar chiar dacă imi fac treaba bine sau foarte bine, este absolut necesar să mă lipesc de un partid şi să obţin sprijinul politic de care, la un moment dat, o să am nevoie. Cu naivitatea specifică provincialului, mutat doar de câţiva ani în Bucureşti, am ignorat cu desăvârşire sfatul omului care încerca să mă ajute. Am refuzat să implic în campania electorală instituţia pe care o conduceam, în favoarea celor care mă propuseseră să obţin funcţia de conducere. I-am ajutat personal cât am putut, dar am renunţat în momentul în care mi s-a cerut să implic o instituţie publică. Desigur am fost blamat, considerat trădător şi pus la zid. După ce campania a luat sfârşit am fost abordat de noua conducere PNL-istă a românilor de pretutindeni. Am fost lăudat, periat, numi