Incluse în dietă, fructele de goji oferă protecţie împotriva afecţiunilor de sezon, cum sunt răcelile, sunt de părere specialiştii americani.
Pentru a vedea care sunt efectele acestor fructe, oamenii de ştiinţă de la Universitatea ,,Tufts” din SUA au făcut mai multe analize pe 20 de cobai, împărţiti în două grupuri.
O parte dintre ei au consumat zilnic, timp de o lună, fructe de goji, în timp ce ceilalţi au avut o dietă atent controlată. Înainte ca ei să fie infectaţi cu virusul gripal, ambele grupuri au făcut două vaccinuri.
În urma tratamentului cu antibiotice, cobaii care au consumat fructe de goji şi-au revenit mult mai rapid spre deosebire de ceilalţi.
,,Rezultatele noastre au arătat că aceste fructe ajută la reducerea riscurilor privind vârsta şi severitatea gripei. Ele întăresc şi mai mult imunitatea, ceea ce face ca organismul să facă mai uşor faţă virusului gripal”, a afirmat Simin Nikbin Meydani, director al Departamentului de Nutriţie şi Agricultură al Universităţii ,,Tufts”.
Bogate în vitamine, flavonoide şi carotenoizi, fructele de goji protejează funcţia hepatică şi cea renală, previn apariţia stările de oboseală, reduc tensiunea arterială şi colesterolul.
Sursa: clicksanatate.ro
Incluse în dietă, fructele de goji oferă protecţie împotriva afecţiunilor de sezon, cum sunt răcelile, sunt de părere specialiştii americani.
Pentru a vedea care sunt efectele acestor fructe, oamenii de ştiinţă de la Universitatea ,,Tufts” din SUA au făcut mai multe analize pe 20 de cobai, împărţiti în două grupuri.
O parte dintre ei au consumat zilnic, timp de o lună, fructe de goji, în timp ce ceilalţi au avut o dietă atent controlată. Înainte ca ei să fie infectaţi cu virusul gripal, ambele grupuri au făcut două vaccinuri.
În urma tratamentului cu antibiotice, cobaii care au consumat fructe de goji şi-au revenit mult mai