A şoca a devenit o caracteristică a epocii noastre. Ceea ce înainte era o raritate, un defect în croşetul cotidian, astăzi se impune ca modă, ca mijloc de a atinge succesul. Dacă vrei să fii cool, apreciat de colegii de clasă, te îmbraci şi te comporţi şocant, asculţi muzică ciudată şi chinui vocabularul până găseşti cele mai neaşteptate combinaţii între cuvinte. Dacă vrei să ai audienţă în presă, şochezi publicul prin maniera în care prezinţi subiecte... evident, senzaţionale! Vrei să vinzi mai repede cartea pe care ai comis-o? Alege un titlul şi o copertă trăsnite şi va fi repede remarcată pe tejghea. Iar dacă mai vrei şi să stârneşti valuri de cerneală în presa de specialitate, alege un subiect care atacă dogme sau tradiţii şi vei ţine prima pagină mult timp. Ba, s-ar putea chiar să te trezeşti cu o ofertă de la un Hollywood în criză de idei şi care abia mai stoarce din aceleaşi reţete răsuflate pungoiul de dolari râvnit.
Teribilismul e prezent, nu rareori, şi în politică. Cum să te faci remarcat între atâţia candidaţi? Mai ales când imaginea unui om dedicat comunităţii, cinstit, familist, bun profesionist în domeniul în care activează, nu prea are consistenţă, nefiind susţinută de realitate... Atunci e limpede: ai nevoie să vii cu altceva care să atragă atenţia asupra ta. Ori ataci pe adversarii cei mai redutabili cu lovituri sub centură, ori vii cu propuneri populiste pe care ştii bine că nu le vei putea pune niciodată în practică, ori vii cu un discurs nonconformist, dar care "pică" bine la un electorat amorţit şi greu de urnit din casă în ziua votului. Am avut perioade electorale în care am putut auzi afirmaţii de genul: "Mă duc să îl votez pe nebunul ăla, măcar va face show acolo, le va spune pe toate verde în faţă!". Că "nebunul" respectiv, o dată ajuns "acolo", în afară de circ nu a mai făcut nimic în folosul comunităţii, nici nu mai contează. Omu