Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Test de sfârşit de an: Ce ţi-ai dori cu adevărat să schimbi la viaţa ta?

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 decembrie 2013 ·

Adesea visezi cu ochii deschişi cum ar fi să îţi poţi schimba viaţa de pe-o zi pe alta. Cum ar fi ca, de mâine, să ai un loc de muncă mai bun, să ai un partener iubitor şi nişte prieteni adevăraţi?

În cele mai multe cazuri, aceste schimbări nu sunt deloc dificile. De fapt, de multe ori, nici nu este nevoie de o schimbare radicală, nu e nevoie să te muţi într-o altă ţară ca să fii fericit. Poate fi suficient să faci mici modificări în viaţa ta actuală, pentru a o transforma într-una mai frumoasă. Află din testul următor la ce capitol ar trebui să mai lucrezi pentru a te simţi cu adevărat împlinit.

1. Îţi planifici o vacanţă neobişnuită pentru anul viitor. În ce constă aceasta?

a) Două săptămâni în care voi fi rupt total de realitate, undeva unde să nu am nici televizor, nici Internet şi nici telefon. O vacanţă în care să dorm cât mai mult, departe de lume.

b) Singur, într-un oraş departe de casă, unde să nu cunosc pe nimeni şi să pot cunoaşte oameni noi.

c) O vacanţă în care să plec împreună cu prietenii, fără bagaje, doar cu paşaportul, cu primul avion care pleacă din aeroportul Otopeni.

2. Fără să te gândeşti prea mult, cu ce asociezi cuvântul „infern“?

a) Cu singurătatea.

b) Cu ceilalţi.

c) Cu viaţa în ţara asta.

3. De ce duci cel mai mult lipsă la actualul loc de muncă?

a) De responsabilităţi. De multe ori simt că mă plictisesc şi că mă plafonez la actualul loc de muncă.

b) De relaţionarea cu oameni noi. În momentul de faţă, singurele vizite pe care le fac sunt până la biroul colegului de vizavi şi mi-ar plăcea să mai cunosc şi alţi oameni.

c) De deplasări. Mi-ar plăcea un job care să-mi permită să călătoresc mai mult.

4. Dacă ţi s-ar fi oferit posibilitatea de a alege, unde, când şi în ce formă ţi-ar fi plăcut să te naşti?

a) În savana africană a zilelor noastre, dar în corp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 2 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 5 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Liderul sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a predat justiţiei. Mandatul său de arestare a fost anulat

HotNews acum 25 minute
Liderul politic al sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a prezentat vineri în faţa justiţiei locale după ce a sfidat-o timp de peste trei luni şi a acceptat să fie interogat într-un dosar pentru „atentat la ordinea constituţională”, beneficiind ime

Doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi în Gaza într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuţie a ajutoarelor administrat de Fundaţia Umanitară

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fundaţia Umanitară din Gaza (GHF) a anunţat sâmbătă că doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuire a alimentelor din Gaza, informează Reuters

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum o ora
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 5 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța! Gigantul chinez, acuzat de reduceri înșelătoare și practici comerciale incorecte

Gandul acum 38 minute
Gigantul chinez de comerț online Shein a fost amendat cu suma de 40 de milioane de euro de către Autoritatea pentru Concurență din Franța. O investigație derulată de autoritățile din Hexagon timp de aproape un an a scos la iveală o serie de practici

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°