Un copil de numai 6 ani şi-a salvat familia rămasă captivă între fiarele contorsionate ale autoturismului în care se aflau, după ce acesta a plonjat în albia unui râu din Câmpulung Muscel. Băiatul a urcat pe pod, de unde a făcut semne disperate altui şofer pentru a semnala accidentul.
Accidentul s-a petrecut vineri seară, când şoferul unui autoturism Logan a pierdut controlul volanului pe centura municipiului Câmpulung Muscel. Din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum, dar şi a carosabilului umed, într-o curbă de 90 de grade, bărbatul a lovit cu maşina balustrada podului de peste Râul Târgului şi a plonjat în albia acestuia. Maşina a căzut de la circa şapte metri înălţime, pe pământ, la marginea apei. Unul dintre copii a reuşit să iasă din maşina strivită şi a urcat pe pod, cerând ajutorul unui şofer care trecea în acel moment prin zonă. Aşa s-a aflat de accident şi la faţa locului au sosit echipaje de la Ambulanţă, Descarcerare şi Poliţie.
„Accidentul s-a produs din cauza faptului că şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. A pierdut controlul volanului şi a căzut în albia râului. A rezultat decesul unei persoane şi alte patru au suferit răni”, a spus comisarul-şef Viorel Buzescu, comandantul Poliţiei Câmpulung.
Autoturismul a plonjat în albia râului, pe pavilion, ceea ce a îngreunat foarte mult acţiunea pompierilor în încercarea de a descarcera victimele. Din păcate, pentru pasagerul din dreapta, tatăl şoferului, nu s-a mai putut face nimic. Bărbatul a murit pe loc, fiind strivit. Şoferul şi cei trei copii, de 9, 6 şi 3 ani care se aflau pe bancheta din spate, au fost transportaţi la spital, unde au rămas internaţi. Starea băiatului cel mare este critică. Şoferul le-a povestit poliţiştilor că a pierdut controlul volanului într-o curbă, a încercat să tragă dreapta de volan, dar a patinat cu maşina şi a căzut de l