Părintele Constantin Andrei, parohul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ Bărboi, nu ştie cum să explice un Iaşi fără biserici. Pare ceva de neimaginat astăzi, când capitala Moldovei are lăcaşele de cult trecute pe cartea de vizită. Dar în anii de sfârşit ai comunismului, „oamenii veneau cu tramvaiul din Păcurari, de la Fortus, doar ca să asiste la o liturghie din centrul oraşului. Iaşul avea la vremea aceea 43 de biserici, dar se mărise! Apăruse cartierul Alexandru, cartierul Dacia, Mircea cel Bătrân, Nicolina 1 şi 2, Tătăraşii, iar bisericile nu se construiau pentru că, desigur, nu era voie. De aceea am vrut să dăm viaţă bisericii şi s-o redăm cultului. Pentru a umple acest gol“. Părintele se uită prin tine, de parcă nici nu ai exista. Pe pânza ochilor îi rulează, lent, anii ’80, când a fost numit paroh. În 1984 mai exact. Pentru comunişti, spune el, cutremurul a fost ca o binecuvântare. Nu prea îndrăzneau să se atingă de biserici, să le dărâme, ca în locul lor să răsară vajnicele blocuri comuniste. Dar, după cutremur, nu au făcut decât să le lase să moară. Acesta era şi cazul Bisericii Bărboi. Aflată în mijlocul Iaşului, în Târgu Cucu, într-o zonă verde, cu potenţial imobiliar ridicat, „tentantă“ pentru planurile de sistematizare a teritoriului, peste ruinele bisericii trebuiau să se ridice rânduri de blocuri. „Aşa s-a întâmplat în oraşul nostru. Multe biserici au fost izolate, au fost acoperite, cum s-a întâmplat cu Sfânta Treime, cu Sfântul Mina, şi cum trebuia să fie şi Bărboi. Trebuia să fie acoperită de blocuri, să nu se vadă din Târgul Cucu, din staţia de tramvai. Doar turnul, dar nu biserica, nu... Ea nu trebuia să se vadă, trebuia să vină o lamă de blocuri, opt scări cu parter şi opt-nouă etaje. În planuri era un bloc proiectat chiar între turn şi biserică“, îşi aminteşte părintele Constantin Andrei. Însă Biserica Bărboi a reuşit ceva ce