Caz cutremurător la Iaşi, unde o femeie în vârstă de 38 de ani, care lucra într-un coafor din complexul studenţesc Tudor Vladimirescu, a fost înjunghiată mortal, sâmbătă, de soţul ei, care apoi a încercat să-şi ia viaţa. Bărbatul a fost internat în stare gravă la Spitalul "Sfântul Spiridon", iar pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru omor calificat.
Sâmbătă seară, bărbatul, în vârstă de 41 de ani, a intrat în coaforul aflat la parterul Căminului studenţesc T 17 de pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iaşi, unde lucra soţia sa, şi a înjunghiat-o pe aceasta de mai multe ori. Ulterior, el s-a aşezat în genunchi lângă trupul femeii şi a încercat să se sinucidă, înjunghiindu-se cu acelaşi cuţit.
Cei doi au fost despărţiţi o perioadă, după ce femeia plecase de acasă din cauza comportamentului violent al bărbatului. Aceasta era cazată în Centrul pentru protecţia victimelor violenţei domestice din oraş, împreună cu cei trei copii ai săi.
Bărbatul a fost internat, în luna noiembrie, la Spitalul de Psihiatrie Socola, unde a mers singur, după ce s-a împăcat cu soţiasa.
"S-a dus de unul singur la spital. Cel mai probabil a luat această decizie după ce s-a împăcat cu soţia, în urma retragerii plângerii la Poliţie depuse de femeie", a spus Carmina Pascal, prim-procurorul Parchetului Tribunalului Iaşi.
Pe de altă parte, ea a precizat că procurorii au deschis dosar penal pentru omor calificat pe numele bărbatului.
"A fost deschis dosar penal pe numele bărbatului, pentru omor calificat. El se află internat în stare gravă la spital, fiind păzit de poliţişti. În funcţie de evoluţia stării de sănătate a bărbatului, se va decide dacă se impune schimbarea încadrării juridice în acest caz", a adăugat prim-procurorul Parchetului Tribunalului Iaşi.
Bărbatul, care a încercat să se sinucidă, s