Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sâmbătă, la Crăciunul inimilor: Mii de gălățeni au participat la pomana porcului organizată de Primărie

Publicat in Vremea Noua, duminică 29 decembrie 2013 ·

Aleșii locali, într-o postură inedită. I-au servit pe gălățeni, la propriu, și le-au urat sărbători fericite Crăciunul inimilor. Așa s-a numit darul autorităților locale pentru gălățeni, oferit astăzi, 28 decembrie, la prânz, pe esplanada de lângă Sala Sporturilor. Un eveniment care a cuprins colinde, muzică populară, recitaluri ale îndrăgiților soliști Narcisa Suciu și Ducu Bertzi, dar și 4.500 de porții de mâncare. ”E bine că gălățenii, pe lângă o bucată de șorici și o tochitură, pe care le primesc gratis din partea Primăriei, beneficiază și de un spectacol frumos și autentic, asta e îmbucurător”, ne-a declarat, voios, actorul Paul Buța, prezentatorul spectacolului.

”Crăciunul inimilor se adresează tuturor gălățenilor, dar, în principal, celor cu mai puține posibilități materiale”, după cum afirmă Emanuela Turcu. Evenimentul a fost organizat de Primărie și Consiliul Local. ”În primul rând ne-am gândit la cei care nu au posibilități, dar, sunt bine veniți toți gălățenii”, declară consilierul Primarului. De ce pe 28 decembrie? ”Pentru că astăzi nu era nimic special. Sărbătorarea Crăciunului fiecare o petrece acasă, în familie, și poate că nu ar fi fost dispuși să iasă în stradă. Iar pentru că între Crăciun și Revelion nu era nimic organizat, am zis să facem astăzi acest lucru, ne-a ajutat și vremea foarte mult. Am tăiat 20 de porci, am făcut 4.500 de porții de mâncare, Primarul însuși și consilierii locali sunt aici și am zis că este un gest de respect față de oamenii urbei să îi servească atuoritățile locale – și cred că este un lucru unicat. Durează cât avem mâncare și cât vor oamenii. Să nu mă întrebi de bani, pentru că nu știu cât a costat, dar nu contează, pentru că atunci când e vorba de pomana porcului, chiar nu vorbim despre bani”, conchide Emanuela Turcu.

Cititi: http://www.viata-libera.ro/eveniment/49712-mii-de-galațeni-au-participat

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz.

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

Peste 134.000 de candidaţi, aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat, care începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română

News.ro acum 48 minute
Peste 134.000 de candidaţi, dintre care 119.000 din promoţia curentă, sunt aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie. Examenul începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba româ

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 9 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 7 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 7 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Volei feminin: Suedia a câştigat Golden League; România, pe locul 4

News.ro acum 9 ore
Naţionala de volei feminin a Suediei a câştigat, duminică, la Ostrava, trofeul Golden League, după ce a învins în finala competiţiei, reprezentantiva Cehiei, scor 3-2. România a încheiat pe locul 4, iar în turneele preliminare a învins Suedia fără p

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Marcel Ciolacu va fi în tribune la meciul România - Ucraina de la Euro 2024. Premierul face o vizită oficială în Bavaria

Adevarul acum 11 ore
Premierul Ciolacu va efectua luni, 17 iunie 2024, o vizită oficială în Bavaria, acolo unde va participa la evenimentele care marchează 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze.

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°