Un fenomen inexplicabil s-a petrecut, în Ialomiţa, în a treia zi de Crăciun. Mai mulţi localnici ai comunei Griviţa susţin că ar fi văzut chipul lui Isus Hristos care varsă lacrimi pe un copac. De atunci, oamenii se strâng în jurul pomului, se roagă şi aprind lumânări.
Copacul binecuvântat se află în mijlocul câmpului, la 7 kilometri de localitatea ialomiţeană Griviţa. Cu toate astea, zeci de oameni din respectiva comună, oraşul Amara şi alte localităţi învecinate au venit să vadă minunea dumnezeiască. Este vorba despre chipul lui Isus Hristos care varsă lacrimi şi care ar fi apărut pe tulpina pomului, în locul unde cu câteva luni în urmă un sătean a tăiat o creangă groasă.
Oamenii au aprins zeci de lumânări lângă pomul aflat în câmp
Povestea apariţiei misterioase pare desprinsă din filmele ştiinţifico-fantastice. S-ar părea că la ivirea zorilor celei de-a treia zi de Crăciun, o lumină roşie a coborât din cer, a lovit copacul şi astfel a apărut chipul Mântuitorului. „Mi-a povestit un vecin care a văzut cum s-a întâmplat totul. A văzut aşa o lumină roşie cum atinge copacul, iar apoi a apărut faţa lui Iisus. Toată ziua au venit oameni aici să se închine", a povestit un tânăr pentru independentoline.ro . Pelerinii de ocazie au adus cu ei lumânări şi s-au rugat în faţa copacului pentru sănătate şi vindecarea rudelor bolnave. Pelerinajul a continuat şi ieri dimineaţă. Pe şoseaua unde se află copacul „sfinţit", curioşii au reapărut. Şi de această dată au adus cu ei lumânări şi flori pentru a primi binecuvântarea divinităţii supreme.
Fenomen similar lângă Timişoara
La 5 aprilie 2011, Deta, o aşezare de lângă Timişoara, s-a transformat în loc de pelerinaj după ce pe scoarţa unui copac a apărut chipul lui Iisus. Localnicii spun că apariţia divină s-a datorat unui accident teribil care avusese loc acolo, în urm