Scris de Valentin Rusu - Dorea să meargă acasă, la Dudeştii Noi, şi a ajuns în gura câinilor maidanezi ce-şi fac veacul la Gara de Nord din Timişoara. O haită de câini care a ieşit de te miri unde l-a atacat pe omul de 50 de ani, provocându-i suferinţe groaznice.
Acum, victima atacului câinilor se află la spital, la Clinicile Noi, la secţia Chirurgie a Spitalului Municipal din Timişoara.
Sâmbătă, la ora 14.30, Petcu Aurel se îndrepta către trenul ce face legătura între Timişoara şi Dudeştii Noi. A luat-o prin spatele gării, peste linii, aşa cum fac mulţi, pentru a scurta drumul. Practic, acea traversare a liniilor dă în stadionul CFR. De sub vagonul de tren a ieşit o haită de câini, rănindu-l pe 90 la sută din suprafaţa corpului. Aurel a trecut prin clipe groaznice, practic şi-a văzut moartea cu ochii. Omul este din Dudeştii Noi, are părinţii la Jebel. Şeful victimei s-a dus imediat la spital, pentru a vedea starea în care se află.
„Doctorul a spus că, de când este el, aşa ceva nu a văzut. Picioarele, mâinile sunt muşcate, la cap. Astăzi mi s-a părut a fi puţin mai lucid. Eu am fost anunţat de şeful pazei dacă ştiu ceva de colegul nostru. Am fost la spital şi l-am găsit. Mâinile sunt muşcate, picioarele, la burtă. Din ce am văzut, starea lui este relativ stabilă. A zis că nu doreşte nici la duşmanii duşmanilor lui să li se întâmple aşa ceva. Înainte să plec m-a întrebat: mâine mai vi la mine?”, spune Adrian Stanciu, coleg la firma la care lucrează şi bărbatul muşcat de câine.
Doctorul care este de gardă la Chirurgie, la Spitalul Municipal din Timişoara, dr. Marconescu, spune că pacientul e în regulă, e în salon, nu e la terapie intensivă, vorbeşte, iar starea lui este stabilă.